Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș va fi modernizată cu fonduri europene: A fost semnat contractul de finanțare de peste 12 milioane de lei
Marți 18 noiembrie 2020 a fost semnat contractul de finanțare nr. 6352/2020 pentru proiectul „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale a Școalii „Lucian Blaga”, clasele 0-VII din orașul Ocna Mureș.
Proiectul a fost depus pe Programul Operaţional Regional 2014-2020 Axa Prioritară 10: Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de Investiții 10.1: Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare.
Obiectiv Specific 10.1: creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, apel dedicat învăţământului obligatoriu.
Valoarea proiectului este de 12.432.065,49 lei din care valoare eligibilă nerambursabilă FEDR 10.566.749,93 lei (85%), valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național 1.616.091,15 lei (13%), valoare eligibilă a beneficiarului 248.629,41 lei (2%) și valoare neeligibilă 595,00 lei. Termenul final pentru implementarea proiectului este 31.10.2022.
Proiectul presupune reabilitarea fațadelor, reabilitarea instalațiilor electrice și a instalațiilor sanitare, reabilitarea interioarelor sălilor clădirilor școlii (uși, ferestre, tencuieli etc), repararea și reabilitarea structurii de rezistență a corpului de clădire vechi și a acoperișurilor ansamblului de clădiri ce definesc Școala gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș.
În curtea școlii se vor amenaja spații verzi cu mobilier urban, se va reabilita baza sportivă (terenul de sport multifuncțional cu amenajări și utilități corespunzătoare pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis de câmp). Se vor amenaja și dota corespunzător laboratoare (unul de chimie și unul de biologie). Mobilierul claselor va fi schimbat (bănci, catedre, scaune), fiecare clasă va fi dotată cu tablă magnetică sau interactivă și videoproiector. Școala va avea panou digital de informare.
Până acum au fost atrase fonduri nerambursabile în proiecte precum construirea Bazei de tratament și agrement (Consiliul Județean Alba), Complexul Sportiv din zona Bazei de tratament și agrement Ocna Mureș (CNI – Compania Națională de Investiții), fonduri europene (proiecte precum „Îmbunătățirea calității vieții în orașul Ocna Mureș” – două blocuri sociale, refacere carosabil pe 11 străzi și piste de biciclete, „Creșterea eficienței energetice în clădirea Spitalului orășenesc Ocna Mureș”, proiect „IMPACT” etc), fonduri norvegiene pentru „Centrală electrică fotovoltaică 500KWp”. Toate proiectele menționate mai sus sunt aprobate și sunt în diferite faze de implementare (licitație execuție sau în execuție).
„Iată deci că se pot atrage fonduri nerambursabile și pentru îmbunătățirea infrastructurii de învățământ din orașul nostru, spre disperarea celor ce s-au opus din răsputeri acestui proiect. Administrația locală rămâne consecventă promisiunii de a dezvolta orașul prin atragerea de fonduri nerambursabile, promisiune care au acoperire în fapte, în realizări concrete, nu vorbe”, au spus reprezentanții primăriei Ocna Mureș.
În acest moment sunt în stadiul de proiectare sau depuse alte proiecte în valoare de peste 20 milioane de euro, pe diferite surse de finanțare nerambursabile.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
6 mai 2024: ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui”, la Șugag. Obicei tradițional străvechi ce reunește atât sărbătoarea întemeierii unei familii, cât și sărbătorirea Sfintei Învieri a Domnului
6 mai 2024: ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui”, la Șugag. Obicei tradițional străvechi ce reunește atât sărbătoarea întemeierii unei familii, cât și sărbătorirea Sfintei Învieri a Domnului Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură ,,Augustin Bena”, în parteneriat cu Primăria Comunei Șugag și Biserica Ortodoxă Șugag, organizează la Șugag o nouă ediție a obiceiului […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Curier Județeanacum 3 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE DE 1 MAI muncitoresc 2024. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe