30 octombrie: 49 de ani de la DEZASTRUL de la Certej. 89 de oameni au murit în cea mai mare catastrofă ecologică din istoria României
30 octombrie 1971, ora 4.55 dimineața. Ruperea digului și alunecarea sterilului din iazul de decantare al exploatării miniere de la Certej provoacă o adevărată tragedie.
300 de mii de metri cubi de steril au acoperit totul în zonă. 89 de oameni au murit şi 76 au fost răniţi. Timp de un an au fost anchetate cauzele producerii acestui accident, iar concluzia autorităților de atunci a fost că nu există niciun vinovat și că împrejurările nu puteau fi prevăzute.
89 de oameni au murit și 76 au fost răniți după ce valul toxic de steril s-a răspândit de aici, în doar 15 minute, pe zeci de kilometri pătrați și a ras de pe fața pământului șapte blocuri și peste 30 de gospodării.
Asemenea tragedii s-ar putea repeta. Reprezentanţii mai multor asociaţii non-guvernamentale atrag atenţia că Executivul vrea ca minele să fie declarate zone de interes naţional, iar exproprierile să se facă automat.
Roxana Pencea, Mining Watch România: Se prevede în acest nou proiect că toate companiile primesc posibilitatea din partea Guvernului de a deveni proiecte cu resurse de interes public naţional. Prin urmare, procedura de avizare se simplifică, iar unele dintre acestea ar putea să beneficieze de legea exproprierilor pentru cauză de utilitate publică, dacă localnicii care au proprietate deasupra acelor zăcăminte nu vor să plece, nu vor să vândă. Atacă grav dreptul garantat prin Constituţie la proprietate şi îi pune pe oameni în situaţia de a fi extrem de vulnerabili în faţa companiilor miniere.
Mai mult, odată cu noul proiect, orice monument istoric ar putea fi dărâmat dacă se dovedeşte că sub el există metale preţioase.
Claudia Apostol, Asociaţia ARA: Roşia Montana este localitatea rurală din România cu cel mai mare număr de monumente istorice, peste 50 la număr. Este localitatea rurală din România minieră cu cea mai veche atestare.
Reprezentanţii ONG-urilor care militează pentru un minerit responsabil au încercat să stea de vorbă cu autorităţile, dar nu au reuşit. În semn de protest, au mers în faţa Ministerului Economiei cu un carton sub formă de lingou de aur şi cu trei machete care îi înfăţişează pe trei dintre oficialii Executivului: premierul Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov şi Niculae Bădălău.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act