Ion Dumitrel: Florin Roman este cel mai bun deputat pe care l-a dat Alba. Vă îndemn pe cei care credeți în mine să îl votăm
Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, îl susține pe deputatul PNL Florin Roman pentru un nou mandat în Parlament, declarând că acesta este cel mai bun deputat pe care l-a dat județul Alba.
„A fost ușor să iau decizia de a-l susține pe Florin Roman pentru un nou mandat de deputat. Pentru că, din punctul meu de vedere, da, Florin Roman este cu adevărat un deputat valoros, muncitor, serios și tot timpul lângă oamenii din Alba.
Florin Roman este omul cu care am lucrat la Consiliul Județean, vicepreședinte fiind și apoi parlamentar. Este deputatul care a ajutat enorm județul Alba și în timpul pandemiei. Este omul cu care am început Sebeș-Turda, apoi școala profesională duală germană, sute de investiții în infrastructura din Alba. Florin nu este doar vocea Albei în Parlamentul României, este parlamentarul cu cea mai bună activitate și la nivel național. Și asta doar datorită faptului că a fost serios și a muncit enorm.
Din acest motiv decizia de a-l susține pe Florin și echipa PNL a fost poate cea mai ușoară. Fără a supăra pe cineva, Florin este cel mai bun deputat pe care l-a dat Alba!
Vă îndemn pe cei care credeți în mine să îl votăm, pentru ca Alba să aibă din nou de câștigat în parteneriatul cu Florin Roman”, a declarat Ion Dumitrel.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Alba Iulia achiziționează 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Unde vor fi amplasate și ce valoare are investiția
Primăria Alba Iulia achiziționează 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Unde vor fi amplasate și ce valoare are investiția Administrația municipiului Alba Iulia, a lansat în data de 27 noiembrie 2024, licitația pe SEAP, care prevede achiziționarea a 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice inclusiv serviciu de elaboarare proiect tehnic și detalii de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 8 ore
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Politică Administrațieacum 5 zile
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi!