Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Actualitate

Conducerea Casei de Pensii Alba ar putea fi schimbată, la cererea ministrului Muncii. Care sunt motivele

Ziarul Unirea

Publicat

în

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a transmis prin intermediul paginii de socializare dorința de a schimba conducerea mai multor Case de Pensii, printre care și cea din județul Alba.

„Sunt un om care dă o șansă oricui, indiferent de simpatiile politice. Vreau performanță la Ministerul Muncii. Nu mă interesează să fiu simpatizată de angajați. Nu am prietenii. Vreau performanță.

Dacă jumătate dintre casele județene de pensii din țară reușesc să se organizeze (cu personal, poate, insuficient; mulți dintre acești colegi care au performat nici nu și-au pus problema să îmi prezinte greutățile, și-au văzut de treabă) și NU au restanțe în soluționarea dosarelor de pensii înseamnă că #sepoate.

Din respect pentru efortul acestor directori/colegi din casele performante care au muncit și, mai ales, pentru că nu mă interesează funcția cât mă interesează respectul pentru pensionari, voi lua decizii la finalul acestei săptămâni cu privire la directorii caselor care, în pofida insistențelor mele, au în continuare restanțe. Totuși, au trecut 8 luni de când am cerut să se rezolve lucrurile. În această perioadă, am cerut inclusiv să fie detașati angajați de la CNPP, să meargă directorii din aparatul central ca să ajute.

Dacă îi întrebi pe acești oameni de ce, găsesc zeci de explicații. Am depășit perioada acestor explicații. I-am sprijinit și încurajat să își rezolve parte din problemele cu care se confruntau tocmai pentru a aduce la zi dosarele de pensii. Astăzi, în ciuda acestor eforturi, nu se văd rezultatele.

Acum tragem linie.

Am cerut Președintelui CNPP ca, în cel mai scurt timp, să opereze schimbări la nivelul conducerii caselor de pensii neperformante. Spun clar care sunt acestea: Alba (aici e un istoric urât dar totuși nu o să las pensionarii să aștepte 5 ani ca să se recupereze miile de restanțe moștenite de la fosta conducere), Sector 1, Bihor (casă de pensii unde lucrează fostul Președinte CNPP, propus de mine și schimbat când am văzut că nu vrea să facă performanță), Ilfov (un Director care m-a sfidat, pur și simplu, în fața evidențelor), Sector 2, Sector 3, Sector 4, Sector 5, Sector 6, Vâlcea, Neamț, Hunedoara – Petroșani, Giurgiu, Gorj.
Toate termenele de înțelegere au expirat pentru actualii directori. Cine nu poate face performanță în folosul cetățeanului, este mai bine să se retragă.

Cine vorbește urât cu pensionarii, cine s-a plictisit de slujba la casa de pensii (îmi scriu oamenii despre astfel de situații) să știe că voi lua decizii. Să nu creadă că se pot ascunde în spatele codului administrativ și că sunt protejați. Nu. Îmi asum. Am avut toată înțelegerea. Nu m-am ascuns cu nimic când am vorbit despre ce rezultate aștept.

Performanță!

Empatie față de nevoile pensionarilor!

Respect pentru fiecare leu din salariu câștigat din banii celor care contribuie sau au contribuit de-a lungul vieții!”, a transmis Violeta Alexandru, ministrul Muncii, pe pagina de socializare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Tichete casnice 2024 | Cine poate fi beneficiar sau prestator casnic. Condiții pentru beneficiari și prestatori casnici. Termenul de utilizare sau valorificare a tichetelor casnice

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Tichete casnice 2024 | Cine poate fi beneficiar sau prestator casnic. Condiții pentru beneficiari și prestatori casnici. Termenul de utilizare sau valorificare a tichetelor casnice Tichetele de activități casnice, destinat atât beneficiarilor de activități casnice la achiziționare, precum și prestatorilor de activități casnice după primirea acestora și prevederile privind tichete de activități casnice au fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea