Clement Negruţ: Centura Sebeşului a intrat în faza lucrărilor principale
Autostrada Orăştie – Sibiu în zona Sebeş a intrat în faza lucrărilor principale, odată cu lucrările de terasament şi de decopertare la adâncime care se execută în zonă. În momentul de faţă la autostradă muncesc 170 de oameni, din care jumătate sunt din judeţul Alba, urmând ca în aprilie numărul lor să ajungă la 200, pe măsură ce lucrările devin mai complexe. Termenul de finalizare al autostrăzii, inclusiv centura municipiului Sebeş, este 17 aprilie 2013. „În momentul de faţă lucrările la autostradă continuă cu forajele care se execută în zona podurilor. Dacă acum o lună erau atacate trei din cele cinci poduri de pe acest tronson de autostradă, în momentul de faţă toate cele cinci poduri sunt atacate prin lucrările de foraj, la trei dintre ele lucrările fiind foarte avansate în sensul că au fost turnaţi pilonii de susţinere. La ieşire din Lancrăm se lucrează în momentul de faţă la turnarea elevaţiei, o componentă de construcţie foarte importantă a podului care va prelua sarcina de pe cele 8 grinzi ale căii de rurale. Lucrările de turnare a elevaţiei vor începe la calea de rulare săptămâna viitoare. De asemenea, începând de săptămâna viitoare se va lucra intens la decopertarea în adâncime şi la lucrările de tersament. Deja putem spune că au început lucrările principale ale autostrăzii, de terasament şi decopertare în adâncime. Aceste lucrări se desfăşoară între kilometri 27+500, adică de la Lancrăm până la km 32, la ieşire din Sebeş, în zona Motelului”, a precizat deputatul PDL de pe Colegiul Sebeş – Blaj, Clement Negruţ.
Parlamentarul a spus că între timp a fost rezolvată şi problema relocării stâlpilor de energie. „A fost încheiată o minută între CNADNR şi cei de la Eletrcia prin care se face o modificare a proiectului astfel încât stâlpii care trebuie relocaţi să se afle în interioriul coridorului expropriat al autostrăzii, să nu mai intrăm din nou într-o negociere cu cetăţenii pentru suprafaţa necesară unui stâlp. Atunci s-a convenit ca aceşti stâlpi să fie poziţionaţi în interiorul culoarului deja expropriat”, a spus Negruţ.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan