ITM Alba: Amenzi de 5.000 de lei și 23 avertismente aplicate de inspectori în urma controalelor din perioada 14-19 septembrie 2020
ITM Alba: Amenzi de 5.000 de lei și 23 avertismente aplicate de inspectori în urma controalelor din perioada 14-19 septembrie 2020
Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2020, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.
Activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate, zilnic, către Inspecţia Muncii.
De asemenea, în data de 19.09.2020, au fost organizate acțiuni de control, la unitățile de pe raza județului Alba care au deschis terase, privind respectarea măsurilor de distanțare socială și protecție anti-covid stabilite de Guvernul României; cu acest prilej au fost verificate 8 de unități de profil.
În perioada 14 – 19.09.2020 s-a desfășurat Campania Națională privind verificarea modului de respectare de către beneficiari a Legii 52/2011- privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, cu modificările și completările ulterioare.
Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba, în perioada 14 – 19.09.2020, în activitatea de control, sunt redate mai jos.
În domeniul relaţiilor de muncă:
Total unităţi controlate: 48
Numar de salariați ai angajatorilor controlați: 709
Din care – femei : 347
– tineri : 2
Număr deficienţe constatate:65
Nr. sancţiuni aplicate angajatorilor : 2
Din care :
– 1 amenda-5000 lei;
– 1 avertisment;
Principalele deficienţe stabilite în controale :
- neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă, anuale;
- neplata drepturilor salariale la termenul prevăzut în contractul individual de muncă;
- neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
- neconducerea corectă a evidenţei timpului lucrat ;
- netransmiterea în termenul legal în Revisal a modificarilor intervenite in executarea contractelor individuale de muncă;
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
Nr. total unităţi controlate:38
Număr deficienţe constatate: 84
Număr de măsuri dispuse : 84
Angajatori sancționați: 17
Nr. sancţiuni aplicate: 22
Din care : 22 – avertismente;
-Nr.evenimente cercetate : 1
-Nr. evenimente în curs de cercetare: 3
Principalele deficienţe stabilite în controale :
- Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
- Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
- Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
- Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
- Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
- Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
- Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Modificarea regulamentului de funcționare a parcărilor de reședință, retras de Primăria Alba Iulia
Modificarea regulamentului de funcționare a parcărilor de reședință, retras de Primăria Alba Iulia Primăria municipiului Alba Iulia a anunțat retragerea proiectului de hotărâre nr. 336/2024 privind modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice de reşedinţă din municipiul Alba Iulia, aprobat prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Alba Iulia nr. 412/2021 cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Ştirea zileiacum o zi
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoare cu cruce roşie pentru creştini
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
2 octombrie: Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi Sfânta Mucenică Iustina. Cum a fost adus un mare vrăjitor la credinţa creştină de către o fecioară
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri și superstiții în luna OCTOMBRIE. De ce 1 octombrie e sărbătoarea femeilor şi cum atragi norocul în dragoste
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
29 septembrie: Ziua Mondială a Inimii. Bolile cardiovasculare, cauza principala de deces si dizabilitate la nivel mondial