Cornel Ţălnar la Mureşul Deva, echipă ce continuă în seria vestică a Ligii a 2-a!
Antrenorul albaiulian Cornel Ţălnar va activa în retur la Mureşul Deva, echipă care continuă în eşalonul secund cu ajutorul lui Dinamo. Fostul tehnician al Unirii Alba Iulia va fi adversar al grupării din Cetatea Marii Uniri în partea secundă a campionatului, din postura de oficial al Mureşului Deva. Gruparea hunedoreană va avea antrenor un alt fost „alb-negru”, Romulus Gabor, iar „Ţânţarul” va reprezenta Dinamo, club ce va ajuta Mureşul în primăvară, „câinii” dorind să-şi activeze un „satelit” în judeţul vecin. Ţălnar va fi şef coordonator al clubului devean şi mâna dreaptă a preşedintelui dinamovist Nicolae Badea. „O să aducem jucători liberi de contract, încercăm să încropim un lot competitiv”, a spus Ţălnar, prezentat de primarul devean Mircia Muntean drept director sportiv (şi apoi preşedinte executiv) al clubului ce se va numi Dinamo Mureşul Deva!
FC Unirea Alba Iulia va întâlni Mureşul Deva în etapa a 27-a, rundă intermediară, programată miercuri, 16 mai. Dată ca şi retrasă din Seria a II-a după ce nici măcar nu s-a reunit în această perioadă de pregătire a iernii, Mureşul Deva va continua în Liga a II-a, deşi şi-a pierdut toţi jucătorii din tur, I. Şerban şi M. Petrescu ajungând sub comanda lui Stelian Gherman la Alba Iulia. Echipa hunedoreană va primi un ajutor nesperat de la Dinamo, intermediarul dintre Mureşul şi „alb-roşii” fiind făcut de Ioan Andone. Astfel, cel puţin 15 jucători din curtea „câinilor” vor fi transferaţi la Deva pentru a ajuta echipa să continue în Liga a II-a. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Joi, ora 19.00, în competițiile continentale: VK Prostejov – Volei Alba Blaj, turul optimilor de finală în Cupa CEV
Joi, ora 19.00, în competițiile continentale: VK Prostejov – Volei Alba Blaj, turul optimilor de finală în Cupa CEV Joi, de la ora 19.00 (ora României), se dispută confruntarea dintre VK Prostejov și Volei Alba Blaj, manșa tur din optimile de finală ale Cupei CEV, a doua competiție continentală ca importanță. Returul este prevăzut miercuri, […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum o oră
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte