Şcoala pedagogică blăjeană are propria monografie
Astăzi, 15 martie, la ora 16.00, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „IM Clain” Blaj va avea loc lansarea monografiei „Colegiul Pedagogic «Gheorghe Şincai»”, renumita şcoală pedagogică blăjeană de pe băncile căreia s-au ridicat adevăraţii dascăli devotaţi învăţământului românesc. În cele peste 340 de pagini, autorii – Natalia Comşa, Ion Bobiţan, Sanda Ursu, Adrian Solomon şi Claudia Raica-Oancea – trec în revistă istoricul emblematicei instituţii de învăţământ din Blaj, rememorând evenimente şi oameni care au marcat existenţa şcolii pedagogice româneşti. Preambulul cărţii este semnat de distinsul prof. univ. dr. Ion Buzaşi, iar prefaţa aparţine Nataliei Comşa, două cadre didactice exponenţiale pentru pedagogia blăjeană. Pentru că sufletul oricărei instituţii sunt oamenii, autorii dedică zeci de pagini personalului didactic şi didactic auxiliar care a activat de-a lungul vremii la această şcoală – educatoare, învăţătoare, profesori, maiştri, pedagogi, bibliotecari, directori, De asemenea, lucrarea aduce în atenţia cititorilor metode de predare-învăţare, planuri, programe şi manuale şcolare, alocând totodată un capitol întreg practicii pedagogice „o componentă fundamentală a sferei curricumului din liceele pedagogice de cinci ani pentru pregătirea învăţătoarelor şi educatoarelor”.
„Educaţia muzicală în şcoala pedagogică blăjeană” este un al subiect abordat de autori, având în vedere importanţa acestei discipline pentru viitoarea meserie a absolvenţilor. Nu în ultimul rând, sunt prezentate aspecte de la revederile colegiale de peste ani şi sunt amintite promoţiile Colegiului Pedagogic „Gheorghe Şincai”.
La eveniment sunt invitaţi să participe foşti şi actuali profesori, absolvenţi şi elevi, lansarea lucrării monografice fiind urmată de un program artistic susţinut de grupul „Crescendo”, pregătit de prof. Adrian Solomon. Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
22 noiembrie 1963: Asasinarea președintelui american John Fitzgerald Kennedy
-
Ştirea zileiacum 4 zile
FOTO, VIDEO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă