„Portativul primăverii” la Blaj
De câte ori scriu despre acţiunile întreprinse de elevi, instruiţi de harnicile lor profesoare sau învăţătoare, mă cuprinde în primul rând o nostalgie care-mi încălzeşte sufletul ca pe parcurs să intru în transa tinereţii lor reconfortante, având grijă să redau cât mai fidel creaţiile şi sinceritatea interpretărilor care în majoritatea cazurilor sunt de un nivel artistic de certă valoare prin ineditul lor.
Acum, când a început anotimpul renaşterii, e lăudabilă iniţiativa organizatorilor care după o iarnă grea s-au gândit să înveselească şi să întinerească inimile multora care au participat la acest reuşit program artistic care s-a desfăşurat pe scena Centrului cultural „Iacob Mureşianu” din Blaj. Aş începe în primul rând cu doamna prof. Gabriela Trif, sufletul întregii acţiuni, ajutată îndeaproape de Primăria municipiului Blaj şi Centrul de Cultură „Iacob Mureşianu” Blaj, care au reuşit prin invitaţii lor speciali: grupul vocal instrumental „Allegrino”, coordonat de prof. Gabriela Trif, Grupul de modele „Eco-Fashion” Biia, coordonat de prof. Mariana Felicia Costea şi echipa de majorete „Crystal Team”, coordonată de doamnele prof. Crina Frăţilă şi Rozina Mărginean, să ofere un spectacol deosebit în care minunaţii şi talentaţii copii au reuşit să armonizeze perfect muzica, dansul, poezia şi parada eco-fashion. Pata de culoare a fost oferită de expoziţia de pictură a Alexei Trif, elevă la Şcoala „Toma Cocişiu” Blaj, care e şi solista grupului vocal „Allegrino” precum şi de expoziţia de mărţişoare, felicitări şi pictură pe sticlă a Centrului de zi „Familia 2004” Blaj. Organizatorii mulţumesc şcolilor implicate în realizarea activităţilor din cadrul Proiectului cultural-artistic „Portativul primăverii”: Şcoala cu cls. I-VIII Crăciunelu de Jos, Şcoala cu cls. I-VIII „Toma Cocişiu” Blaj, Şcoala cu clasele I-VIII Biia şi Centrul de zi „Familia 2004” Blaj. Să-i felicităm pe iniţiatorii, instructorii şi pe interpreţii acestui frumos spectacol care prin tot ce-au făcut au întins şi ei o punte spre cultura universală.
Aurel ROMAN
Laura ROMAN
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan