Termenul de finalizare a lucrărilor la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia, scurtat cu 8 luni
Într-o postare pe pagina proprie de pe o rețea de socializare, viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Alba Iulia, Voicu Paul anunță că termenul de finalizare a lucrărilor la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” a fost scurtat cu opt luni, ceea ce înseamnă că elevii și profesorii vor putea revenii la școală în septembrie.
„Am vesti bune: am reușit să scurtăm, cu aproape 8 luni, termenul de finalizare a lucrărilor la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian”. Pe scurt, asta înseamnă că elevii și profesorii școlii ar putea reveni „acasă”, sper eu, undeva în luna septembrie. Mai sunt câteva completări dar garantez implicare totală și-un liceu „bijuterie”.
În afara lucrărilor din proiect, pentru care constructorul își asumă finalizarea pe 7 septembrie, am achiziționat și mobilier nou. Tot suplimentar, revizuim situația branșamentelor la utilități și canalizare, dar nu vom neglija nici curtea școlii.
Absolut toate lucrările, inclusiv la ”Căminul Ucenicilor” sunt cu mult înaintea termenelor din contracte. Vom putea elibera spațiile de la ”Dorin Pavel”, pentru că și acolo este nevoie de săli la redistribuirea numărului de elevi.
Iar până la primul clinchet de clopoțel (offline sau online, în funcție de finalizarea tuturor lucrărilor), le transmit dascălilor și elevilor un salut amical, ca de la albaiulian, la albaiulian. Și nu numai!”, a scris Voicu Paul pe facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ovidiu Jidveian, artizanul afacerii Parc Residence Alpha constestă arestul preventiv pentru a treia oară la Înalta Curte
Ovidiu Jidveian, artizanul afacerii Parc Residence Alpha constestă arestul preventiv pentru a treia oară la Înalta Curte În data de 24 iulie, a fost înregistrată a treia contestație a lui Ovidiu Jidveian privind prelungirea arestului preventiv cu 30 de zile, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Ovidiu Jidveian a fost arestat preventiv pe data […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
30 iulie| Ziua internațională a prieteniei: Cum a ajuns să fie celebrată această sărbătoare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
29 iulie: Ziua Imnului Național. Istoria celor șase imnuri, de la constituirea statului român modern
-
Curier Județeanacum 3 zile
Molnar Bianca, albaiulianca șefă de armă, pe arma Geniu, a Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri „Basarab I” din Pitești. Ce medie a avut absolventa
-
Ştirea zileiacum 5 zile
UPDATE | ACCIDENT MORTAL la Cisteu de Târnavă: Un bărbat de 46 de ani a decedat, în urma unei coliziuni între un autocamion și două autoturisme
-
Politică Administrațieacum 5 zile
Centura ocolitoare de pe latura de Nord a municipiului Alba Iulia, mai aproape de realizare: Va avea trei giratorii, două pasaje, două viaducte și un pod. Investiție de peste 76 milioane lei