Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

La Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, simpozionul – „Femei celebre în literatură şi ştiinţă”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

    La Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, în debutul acestei luni de primăvară a fost omagiată femeia prin simpozionul „Femei celebre în literatură şi ştiinţă”, ne-a anunţat prof. Zamfira Costan, directorul adjunct al liceului. Referatele şi prezentările Power Point referitoare la viaţa şi activitatea unor femei celebre ca romanciera şi regizoarea franceză Marguerita Duras au alternat cu scurte momente artistice, manifestându-se astfel admiraţia şi preţuirea pentru tot ceea ce înseamnă feminitate, maternitate şi dăruire.
Dacă în luna februarie, elevii au fost implicaţi în mai multe activităţi dedicate iubirii (concursul „Declaraţie de dragoste”, expoziţia  de desene şi balul mascat de Dragobete, unde imaginaţia şi creativitatea şi-au dat mâna etalând bogăţia de sentimente şi talente ale elevilor), luna martie a adus alte provocări la liceul aiudean, prin organizarea acestui simpozion.
„Toate aceste manifestări au reuşit să antreneze elevii în desfăşurarea de activităţi deosebite, să stimuleze creativitatea şi să fie în acelaşi timp o modalitate de destindere, dar şi de mândrie pentru colectivul didactic al colegiului, faţă de implicarea şi seriozitatea dovedită de elevi în diferitele activităţi şcolare şi extraşcolare”, a declarat prof. Zamfira Costan. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!


Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO: Florin Piersic, transportat de urgență, din Cluj-Napoca, la un spital din București, cu ajutorul unei aeronave medicale

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Florin Piersic, transportat de urgență, din Cluj-Napoca, la un spital din București, cu ajutorul unei aeronave medicale Actorul Florin Piersic este transferat de urgență cu un avion medical de la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca la un spital din București. Surse citate de Realitatea PLUS indică faptul că actorul va fi internat de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea