Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Curier Județean

Ordine de protecție provizorii față de doi bărbați din Unirea și Sebeș, care și-au agresat partenerele. S-au ales și cu dosare penale pentru violență în familie

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

Polițiștii au întocmit dosare penale, pentru violență în familie și au emise ordine provizorii de protecție față de doi bărbați, din Unirea și Sebeș, care și-au agresat partenerele.

La data de 20 iulie 2020, în jurul orei 21,00, în urma unui apel prin 112, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureş au intervenit la o locuință din comuna Unirea unde o femeie a sesizat faptul că a fost agrestă de soț.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, i-ar fi aplicat soției sale lovituri, aceasta prezentând escortații la încheieturile mâinilor.

Polițiștii au aplicat formularul de evaluare al riscului, iar în urma interpretării acestuia a rezultat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Bărbatului i-a fost interzis să se apropie de soția sa, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

La data de 20 iulie 2020, la Poliția Municipiului Sebeș s-a prezentat o femeie de 37 de ani, din Sebeș care a reclamat faptul că a fost agresată de fostul concubin.

Din primele cercetări a rezultat că, la data de 19 iulie 2020, în timp ce se afla pe strada Lucian Blaga din Sebeș, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul ar fi lovit-o pe femeie cu palmele peste față și ar fi tras-o de păr.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului a rezultat că se impune emiterea unui ordin provizoriu de protecție, agresorului fiindu-i interzis să se apropie de fost sa concubin.

Totodată, pe numele lui a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

4 octombrie 2024 | Festivalul național de folclor „Sus, Sus, Sus, la moți, la munte”, ediția a XXXVII-a, la Câmpeni: Concurs de interpretare și spectacol de muzică populară

Bera Larisa

Publicat

în

4 octombrie 2024 | Festivalul național de folclor „Sus, Sus, Sus, la moți, la munte”, ediția a XXXVII-a, la Câmpeni: Concurs de interpretare și spectacol de muzică populară Festivalul național de folclor „Sus, Sus, Sus, la moți, la munte” revine cu o nouă ediție, ediția a XXXVII-a, în data de 4 octombrie 202 de la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea