Accesul românilor în peste 20 de țări din Europa, restricționat sau complet INTERZIS, din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19. Lista lor și măsurile
Sunt 20 de state care au introdus restricții, iar 14 dintre acestea sunt țări membre ale Uniunii Europene.
Tot mai multe state interzic accesul cetățenilor români sau le condiționează intrarea pe teritoriile lor, din cauza înrăutățirii situației infectărilor cu coronavirus în România.
Cele 20 state din Europa care interzic accesul românilor sau impun restricții la intrarea pe teritoriul lor sunt Austria, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Malta, Muntenegru, Norvegia, Marea Britanie, Olanda, Republica Moldova, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
Condiții de intrare în Ungaria
Cel mai recent exemplu, Ungaria a adăugat România pe lista galbenă. Astfel, la intrarea în statul vecin, românii vor fi supuși examinării medicale, iar în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19, nu li se va permite accesul. Și în situaţia în care nu prezintă simptome, românii vor fi obligați să intre în izolare pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 14 zile. Cu toate acestea, intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, cetățenilor care vin din România și care prezintă la punctul de frontieră două teste negative pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile. Cele două teste trebuie efectuate la o diferență de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.
Cum se intră în Austria
Toți cetățenii care călătoresc din România cu destinație finală Austria vor putea intra în acest stat doar dacă prezintă un certificat medical, în limba engleză sau germană, de test negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 4 zile. În absența acestui certificat, cetățenii români vor trebui să intre în autoizolare timp de 14 zile. Măsura autoizolării nu se va aplica în cazul tranzitului fără oprire al cetățenilor provenind din România pe teritoriul Austriei spre destinații din alte state și în cazul transportului de mărfuri.
Condiții pentru turiștii români de intrare în Grecia
Teoretic, românii care călătoresc în Grecia trebuie să completeze, cu cel puțin 24 de ore înainte de începerea călătoriei, un formular electronic. Turiștii pot fi testați aleatoriu la granițe. Din 15 iulie, autoritățile elene vor condiționa intrarea în baza unui test negativ SARS-CoV-2 nu mai vechi de 3 zile, plus formularul electronic.
În Cipru, cetățenii români pot intra doar dacă prezintă un certificat medical de test negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore.
Accesul în statele baltice
Cetățenii români care intră în Estonia sunt obligați la măsura autoizolării timp de 14 zile.
Cetățenii români care sosesc în Letonia trebuie să intre în izolare sau carantină timp de 14 zile.
Lituania a decis să-și închidă granițele pentru români. Accesul rezidenților din România în statul baltic va fi interzis din 13 iulie.
Interzis în Finlanda și Malta
Finlanda a interzis complet accesul pe teritoriul lor cetățenilor români, cu excepția celor care au permis de rezidență, sunt angajați în baza unui contract de muncă, vizitează o rudă de gradul I sau studiază la o instituție de învățământ de acolo. Este permis tranzitul către alte destinații din afara Finlandei.
Malta a interzis complet accesul pe teritoriul său cetățenilor români.
Danemarca permite intrarea pe teritoriul său românilor cu condiția ca aceștia să dovedească faptul că au o rezervare de cel puțin 6 nopți la o unitate de cazare, care să conțină toate numele celor care au rezervat și perioada rezervată.
Țări unde românii trebuie să stea în izolare
Toate persoanele care ajung în Irlanda din România trebuie să intre în izolare sau carantină timp de 14 zile.
Cetățenilor care se deplasează din România în Olanda le este recomandată ferm auto-izolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.
Cetăţenii români care sosesc în Slovacia trebuie să intre în autoizolare şi să efectueze un test molecular pentru COVID-19, după a 5-a zi. Dacă testul este negativ, îşi pot continua sejurul. Cetăţenii români pot tranzita teritoriul Republicii Slovace, cu condiţia ca deplasarea să aibă loc fără oprire, în decurs de maxim 8 ore de la intrarea pe teritoriul acesteia.
Românilor care ajung în Slovenia li se aplică măsura izolării la adresa declarată timp de 14 zile. Tranzitul cetățenilor români spre țara de rezidență nu este restricționat, cu condiția părăsirii teritoriului sloven în cel mult 12 ore.
Pentru a afla informații despre posibilitatea de a călători în spațiul european, poate fi consultat site-ul RE-open EU, care are și variantă în limba română. Aici pot fi găsite informații despre situația dintr-o posibilă destinație, dacă este vorba despre o țară membră a Uniunii Europene, plus Elveția și Norvegia, țări care fac parte din Spațiul Schengen.
De asemenea, poate fi consultată aici lista pusă la dispoziție de MAE cu toate țările din Europa și regimul pe care îl au față de cetățenii străini, în contextul pandemiei de COVID-19.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în 2 iunie 2024, în Transilvania și la munte: Vremea se încălzește, dar vor cădea ploi în toată țara. Prognoza meteo de la ANM, pentru următoarele 2 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în 2 iunie 2024, în Transilvania și la munte: Vremea se încălzește, dar vor cădea ploi în toată țara. Prognoza meteo de la ANM, pentru următoarele 2 săptămâni Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 20 mai – 2 iunie 2024. În perioada următoare, vremea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 51 de minute
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2024. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 4 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Sportacum 3 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani