Comunicat de presă: Marius Hațegan este șeful de campanie al PNL Alba pentru alegerile Parlamentare și Prezidențiale din acest an!
Marius Hațegan este șeful de campanie al PNL Alba pentru alegerile Parlamentare și Prezidențiale din acest an!
Biroul Politic Județean al PNL Alba a decis, în ședință, componența echipei de campanie pentru alegerile Parlamentare și Prezidențiale din acest an. Șeful de campanie a fost nominalizat în persoana lui Marius Hațegan, Secretar general al filialei județene.

Din staff mai fac parte Marius Ceteraș, Mihail David, Florin Roman, Cristian Bandol, Adrian Negruțiu, Clement Negruț, Horațiu Florea și Cristian Puie.
“Mobilizare și implicare, acestea sunt coordonatele principale în rândurile membrilor și simpatizanților PNL Alba. Suntem, așa cum e demonstrat de ani de zile, la vot, cea mai puternică și serioasă organizație politică din județ. Oamenii au ales, de fiecare dată, rezultatele și oamenii care le-au generat.
Așa va fi și de data asta, sunt sigur. Alba și România au nevoie de dezvoltare și de oamenii potriviți în locul potrivit. Oferta PNL pentru alegerile Parlamentare și Prezidențiale reprezintă garanția fermă că cetățeanul și țara sunt prioritate zero.”, a declarat Marius Hațegan, șef de campanie și Secretar general al PNL Alba.
Până la data de 23 septembrie, PNL Alba și-a propus și va reuși să strângă, în vederea alegerilor, nu mai puțin de 100.000 de semnături din partea locuitorilor județului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare
Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primului fond regional de capital de risc (equity) din istoria regiunii, denumit Asternova Centru. Inițiativa reprezintă un proiect […]
Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz
Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a scris un mesaj, pe o rețea de socializare, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Transgaz privind posibilitatea extinderii rețelei de gaze naturale în Munții Apuseni și pașii necesari pentru […]
