Nelu Tătaru: „Poate că ne-am relaxat un pic cam repede. Recomand în continuare păstrarea acelorași precauții”
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus că am început să ne relaxăm prea repede și avem o transmitere comunitară de COVID-19. Acesta a vizitat astăzi spitalele din Moldova pentru a vedea care este situația pacienților infectați de acolo.
„Suntem în același registru al creșterii numărului de cazuri de la o zi la alta. Suntem într-o zi în care am scăzut sub 600, dacă poate fi o veste bună, dar suntem în 4 săptămâni de creștere. Suntem, totuși, după măsuri de relaxare și suntem într-un moment de transmitere comunitară accentuată. Astăzi 592 de cazuri, ieri 614 cazuri. Astăzi doar 13 decese și scăderea celor din terapie intensivă. Recomand în continuare păstrarea acelorași precauții”, a spus Tătaru.
„Nerespectând regulile, avem o transmitere comunitară. Poate că ne-am relaxat un pic cam repede. Am dat acele măsuri de relaxare, dar le-am dat însoțite de niște norme de aplicare în vederea desfășurării acelor măsuri de relaxare. Respectând aceste norme, agreem o evoluție, o creștere ușoară a numărului de cazuri asumată, dar ajungem într-un timp relativ scurt, într-o lună de zile, la un moment în care putem avea o viață cvasi-normală. În condițiile în care nu respectăm aceste reguli, este un obiectiv care se îndepărtează”, a adăugat el.
„Avem, dincolo de Suceava și București, pe care le știm cu număr mare de pacienți infectați, sunt acele județe care au trecut de 1000 de infectări și care în ultima vreme au o creștere accentuată. Ne gândim la Brașov, Argeș, Botoșani, Neamț, Galați, Vrancea. Ele sunt județele pe care trebuie să le avem în vedere în acest moment, după cum și Buzău și Brăila, în care a început să crească numărul de cazuri”, a mai spus ministrul.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2024: Beneficiarii vor fi obligați să-și cumpere și sistemul de stocare a energiei
Programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2024: Beneficiarii vor fi obligați să-și cumpere și sistemul de stocare a energiei Un proiect de ordin al Ministerului Mediului, aflat în dezbatere publică, modifică ghidul de finanţare a programului „Casa Verde Fotovoltaice”, astfel încât cei interesați să primească bani și pentru achiziționarea unui sistem de stocare a energiei electrice produse, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfânta Maria Mică 2024. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 18 minute
MESAJE de Sfânta Maria Mică 2024. SMS-uri și urări pentru cei dragi, familie, colegi și prieteni care îşi celebrează, în 8 septembrie, ziua numelui
-
Curier Județeanacum 5 zile
Județul Alba, mediocru spre slab la viteza medie de download la internet mobil
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje haioase de Sfânta Maria 2024: Ce SMS-uri și urări amuzante poți trimite de Sf. Maria
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
5 septembrie 1940: România devenea stat legionar. Abdicarea regelui Carol al II-lea duce la instaurarea dictaturii lui Ion Antonescu
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
7 septembrie 1907: A încetat din viaţă Bogdan Petriceicu Haşdeu. Care este legătura sa cu o localitate din Alba