29 iunie 1866: Parlamentul României adoptă prima constituție a țării. A fost prima Constituție din sud-estul Europei și una dintre cele mai importante realizări ale lui Carol I
29 iunie 1866: Parlamentul României adoptă prima constituție a țării. A fost prima Constituție din sud-estul Europei și una dintre cele mai importante realizări ale lui Carol I
Constituţia din 1866 este prima constituţie propriu-zisă a României, adoptată după modelul Constituţiei Belgiei din 1831. Aceasta a fost cea mai longevivă constituţie (1866-1923) şi una dintre cele mai importante realizări a regimului lui Carol I.
La data de 29 iunie 1866, Parlamentul României adoptă prima constituție a țării. A fost prima Constituție din sud-estul Europei si una dintre cele mai avansate a acelor timpuri, instituind principiile monarhiei parlamentare, a separării puterilor în stat şi a votului cenzitar.
Articolul 82 stabilea principiul succesiunii masculine în ordine de primogenitură, dintre descendenţii Regelui Carol I, cu condiţia adoptării confesiunii Creştin-Ortodoxe.
După abdicarea la 11 februarie 1866 a lui Alexandru Ioan Cuza, atât liberalii, cât și conservatorii înclinau, majoritatea, pentru aducerea unui prinț dintr-o dinastie străină pe tronul României, fapt ce ar fi garantat siguranța stabilității politice și sociale.
La 10 mai 1866, Carol I a intrat în Bucureşti, fiind proclamat domn de către Adunarea Legislativă. Adunarea Legislativă fusese aleasă cu o lună înainte, transformându-se după venirea lui Carol I în Adunare Constituantă. Adunarea Constituantă a avut rolul de a dezbate şi a vota proiectul unei Constituţii. Noua lege fundamentală a fost promulgată de domn la 1 iulie 1866.
Cu o lună înaintea venirii lui Carol I, fusese aleasă Adunarea Legislativă, care s-a transformat după venirea acestuia în Adunare Constituantă. Această Adunare Constituantă avea rolul de a discuta și a vota proiectul unei Constituții. Noua lege fundamentală a fost promulgată de domn la 1 iulie 1866.
A fost prima constituție elaborată fără concurs străin și fără aprobare externă, devenind un act de manifestare a independenței, făcând abstracție de suzeranitatea otomană și garanția colectivă a celor 7 mari puteri, oferind totodată cadrul pentru evoluția statului român pe baze moderne și democratice.
Constituția din 1866 și-a încetat aplicabilitatea la data intrării în vigoare a Constituției din 1923.
Caracteristicile Constituţiei din 1866:
– este prima constituţie internă românească;
– a fost promulgată fără a se cere acordul Marilor Puteri;
– a fost elaborată după modelul Constituţiei Belgiene din 1831;
– proclama suveranitatea naţională;
– guvernarea era reprezentativă şi responsabilă;
– se instituia principiul separării puterilor în stat;
– monarhia reprezenta forma de guvernământ în stat şi era ereditară;
– stabilea libertăţi şi drepturi cetăţeneşti;
– includea un nou sistem electoral, bazat pe votul cenzitar;
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi
18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi Anual, la data de 18 decembrie este celebrată Ziua minorităților naționale din România. În anul 1992, la această dată, a fost adoptată, prin Rezoluție a Adunării Generale a ONU, „Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci