Posibile reguli pentru redeschiderea stadioanelor pentru spectatori. Un scaun ocupat la trei libere, printre soluții
Echipele de fotbal şi-au reluat activitatea la 15 mai, când autorităţile au permis antrenamentele în grupuri restrânse, în condiţii de izolare.
„Încă nu se permite accesul. Acţionăm cu precauţie. Lucrăm la scenariile care vor asigura în viitor cadrul legal prin care se va permite accesul spectatorilor la competiţii. Dar deocamdată nu. Există posibilitatea să se înceapă cu o distanţare care va da numărul sau procentul de ocupare a stadionului. Scenariul la care lucrăm este cel de distanţare a spectatorilor. Cifra sau procentul care va rezulta s-ar putea să ajungă la 10% din capacitate. La un loc ocupat, vor fi trei libere. Nu suporterii sunt periculoşi, ci acel virus care se poate răspândi în cazul unor aglomerări mari”, a afirmat el.
„În viitoarele etape există posibilitatea să facem şi acest lucru, pentru că toţi ne dorim să revenim pe stadioane. La fel ca şi cluburile, şi spectatorii, şi eu, ca ministru, toţi ne dorim acest lucru. Pentru că sportul fără spectatori e un spectacol incomplet. Există o masivă aşteptare publică, nu doar cluburile vor spectatori ca să vândă bilete. Momentul va fi în directă relaţie cu evoluţia pandemiei. Şi în Uniunea Europeană toate competiţiile se desfăşoară în prezent fără spectatori. Este o perioadă tranzitorie”, a adăugat Stroe.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a anunţat, joi, că deocamdată nu se permite accesul spectatorilor la meciurile de fotbal, dar a precizat că se lucrează la un scenariu conform căruia la un loc ocupat trei vor fi libere, relatează Agerpres.
Ediţia 2019-2020 a Ligii I la fotbal, întreruptă la 12 martie din cauza pandemiei de coronavirus, a fost reluată în 13 iunie, fără spectatori, dar mai multe meciuri au fost suspendate din cauza apariţiei unor cazuri de infectare cu COVID-19 la cluburile Dinamo şi FC Botoşani.
Începând cu data de 1 iunie, autorităţile au permis organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact), fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a efectuat, joi, o vizită la Complexul Sportiv Naţional Snagov Baza Nouă, acolo unde se pregătesc loturile naţionale de canotaj ale României. Alături de Ionuţ Stroe, la întâlnirea cu sportivii din loturile naţionale de canotaj au mai participat preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, şi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu.
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită!
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită! Inițiatorii legii mirosurilor au explicat cum pot fi trași la răspundere cei care stau la bloc, în cazul în care ceilalți locatari se plâng de mirosul de mâncare gătită. Legea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 16 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale