Raed Arafat: Se fac pregătiri pentru valul doi al pandemiei de COVID-19. Dacă va fi mai puternic sau mai slab, nu poate nimeni să spună
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), spune că la nivelul Protecţiei Civile Europene se fac pregătiri pentru un eventual val doi al pandemiei de COVID-19, însă nimeni nu poate estima dacă acesta va fi mai puternic sau mai slab decât cel din prezent. „Noi, cei de la situaţii de urgenţă, de la sănătate publică nu putem să spunem <<staţi liniştiţi, nu va fi nimic>>”, a afirmat Arafat.
„Protecţia Civilă pe plan european, cu care am avut astăzi şedinţa prin videoconferinţă – clar ne pregătim pentru valul doi. Că va fi mai puternic decât acesta, va fi mai slab decât acesta, nu poate nimeni să spună în acest moment.
(…) Cine se aşteaptă să venim şi să spunem <<staţi liniştiţi, nu va fi nicio problemă>>, înseamnă că se aşteaptă la o declaraţie total neprofesionistă. Cine ne atacă pentru că spunem că urmează poate un val doi înseamnă că nu înţelege cu ce ne confruntăm şi trebuie să înţeleagă că noi, cei de la situaţii de urgenţă, de la sănătate publică nu putem să spunem <<staţi liniştiţi, nu va fi nimic>>.
Noi avem obligaţia acum, mai mult, să ne pregătim, să ne pregătim stocurile, să nu ne luaţi dumneavoastră la întrebări în luna septembrie sau octombrie că de ce nu suntem pregătiţi. Pentru că exact asta e de făcut, ce nu am făcut în ani de zile acum e momentul să facem. Şi la nivel european, România fiind implicată în stocurile europene, se lucrează în acest sens (…) şi la nivel de România stocurile noastre încep să se completeze, să se umple.
Noi trebuie să vedem ca stocurile strategice să ajungă la un nivel la care, dacă intrăm într-o situaţie în care am intrat acum aproximativ trei luni, să fim mult mai bine pregătiţi”, a afirmat Raed Arafat, luni seară, la Antena 3, potrivit Agerpres.
Şeful DSU a susţinut că o relaxare totală nu este indicată şi că dacă apare valul doi al pandemiei de coronavirus, anumite măsuri vor trebui luate şi adaptate.
„Consider că o continuitate pe o formă mai aranjată este mai recomandabilă decât să nu avem nicio formă după care să lucrăm. Trebuie să fie o formă măcar pentru perioada cât încă avem măsuri.
La momentul în care decidem că am intrat în no measures, nu avem măsuri, ne-am relaxat, atunci poate să dispară şi să revină poate dacă vedem că începem să creştem din nou sau dacă apare valul doi. Pentru că dacă apare valul doi, e clar că anumite măsuri vor trebui luate şi adaptate.
Poate dacă ne pregătim mai bine, nu trebuie să luăm măsuri atât de dure pe cât am luat. Asta o să vedem, dar o formă de stare de alertă, ca să punem să mergem mai departe, va trebui. Care va fi conţinutul ei, cum va fi conţinutul ei, care sunt lucrurile care pot fi scoase, cum am spus achiziţiile directe, care pot să fie scoase şi nu sunt necesare în această fază, se poate discuta la nivel politic să se ajungă la o înţelegere”, a subliniat Raed Arafat.
Sursa: hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO: Florin Piersic, transportat de urgență, din Cluj-Napoca, la un spital din București, cu ajutorul unei aeronave medicale
FOTO: Florin Piersic, transportat de urgență, din Cluj-Napoca, la un spital din București, cu ajutorul unei aeronave medicale Actorul Florin Piersic este transferat de urgență cu un avion medical de la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca la un spital din București. Surse citate de Realitatea PLUS indică faptul că actorul va fi internat de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale