Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Câte persoane pot participa la o petrecere privată, după 1 iunie, în aer liber și apartament. Anunțul ministrului Marcel Vela

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

După data de 1 iunie, restricțiile privind adunările private nu vor suferi modificări, a declarat Marcel Vela, ministrul Internelor. În cazul petrecerilor private în aer liber pot participa cel mult 16 persoane, iar în cazul petrecerilor organizate într-un apartament pot participa maximum 8 persoane, chiar și după ce vor intra în vigoare măsurile de relaxare de luni.

„Ca și înainte, la petrecerile private în aer liber pot participa 16 persoane, iar în spații închise, de exemplu într-un apartament, maxim 8. Acuma a rămas aceeași regulă și după 15 iunie, pentru că nu s-a internvenit pe zona de petreceri private”, a declarat ministrul Internelor.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Marcel Vela a precizat că după data de 15 iunie autoritățile vor discuta cu specialiștii și vor decide în ce va consta următorul val de relaxări.

De luni, 1 iunie, vor fi deschise terasele și plajele, iar pentru ieșirea din localități nu va mai fi nevoie de declarația pe propria răspundere.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Când se redeschide Transfăgărășanul în 2024: Drumarii au început deszăpezirea spectaculosului drum care traversează Munții Făgăraș

Ziarul Unirea

Publicat

în

Când se redeschide Transfăgărășanul în 2024: Drumarii au început deszăpezirea spectaculosului drum care traversează Munții Făgăraș Transfăgărășanul( DN7C) traversează pe o lungime de 151 km, pe axa nord-sud, Munții Făgăraș, care este cel mai înalt lanț muntos din România. Transfăgărășanul, ce face parte din Carpații Meridionali, este un drum spectaculos ce leagă regiunea istorică a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea