24 Mai: Ziua Europeană a Parcurilor Naționale: Re-Conectarea la Natură în Parcul Național Apuseni
Ziua europeană a parcurilor naţionale este marcată anual la data de 24 mai, cu scopul de a spori gradul de conştientizare la nivelul comunităţilor, al factorilor de decizie şi al publicului larg privind valoarea şi beneficiile ariilor protejate din Europa, potrivit www.europarc.org.
Celebrarea acestei zilei are rolul de a aduce oamenii mai aproape de natură şi de a sensibiliza opinia publică cu privire la importanţa păstrării frumuseţii naturale în zonele protejate (ariile naturale mari protejate, parcurile naturale şi naţionale) şi importanţa conservării şi gestionării durabile a acestor locuri.
Marcarea Zilei europene a parcurilor naţionale a fost stabilită în 1999, când s-au împlinit 90 de ani de la crearea primelor nouă parcuri naţionale în Suedia, în mai 1909.
Iniţiativa a aparţinut Federaţiei EUROPARC, organizaţie nonguvernamentală, fondată în 1973, ce reuneşte 385 de organizaţii din 36 de ţări europene. Federaţia EUROPARC este reţeaua pentru patrimoniul natural şi cultural al Europei, ce lucrează pentru a îmbunătăţi managementul ariilor protejate în Europa prin cooperare internaţională, schimbul de idei şi experienţă. EUROPARC este dedicată conservării naturii şi dezvoltării durabile a biodiversităţii Europei. Totodată, are ca scop conştientizarea opiniei publice europene faţă de importanţa rezervaţiilor naturale protejate şi a parcurilor naţionale.
România este membru al EUROPARC prin Academia de Ştiinţe Agricole, iar ariile protejate care intră sub incidenţa autorităţii EUROPARC sunt Delta Dunării şi Parcul Naţional Retezat. Suprafaţa totală a rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi naturale din România este de 1.203.340 ha, reprezentând 5,04% din teritoriul ţării.
Europa are numeroase arii protejate importante, dar este în acelaşi timp un adevărat mozaic de naţiuni, culturi şi organizări politice. Până la constituirea Uniunii Europene nu s-a putut vorbi efectiv despre un punct de vedere comun sau despre iniţiative europene în domeniul conservării mediului. În anul 1994 a fost lansat la nivel european Planul de Acţiune pentru Ariile Protejate. Iniţiative europene cum ar fi EECONET, EMERALD, Natura 2000 şi altele pregătesc drumul către o reţea europeană de arii protejate interconectate prin coridoare ecologice ce permit dispersia şi migrarea speciilor. În politica de conservare a mediului atât la nivel european, cât şi mondial se face simţită din ce în ce mai acut necesitatea trecerii de la conservarea speciilor la cea a habitatelor, de la conservarea unor locuri la conservarea unor ecosisteme şi de la măsuri naţionale la măsuri internaţionale.
În România, celebrarea Zilei europene a parcurilor naţionale a fost marcată, an de an, prin organizarea unor manifestări dedicate unor evenimente cu semnificaţie deosebită în domeniul protecţiei naturii şi al ariilor naturale protejate, în organizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi a altor instituţii
Parcul natural Apuseni a început o excelentă campanie online, axată pe beneficiile oferite de parc pentru sănătate. Au lansat un chestionar online pentru a măsura nivelul de conștientizare a publicului pe tema Parcurilor sănătoase, a persoanelor sănătoase. În plus, pe o perioadă de 4 săptămâni, au pregătit materiale pentru a fi publicate zilnic online, cu un subiect nou în fiecare săptămână:
– Săptamana 1: cunoaste-ti parcul, cunoaste-ti natura
– Săptămâna 2: Resurse naturale, beneficii pentru sănătatea ta
– Săptămâna 3: colaborare pentru o comunitate sănătoasă
– Săptămâna 4: proiecte de succes, exemple de bune practici
Sursa: agerpres.ro europarc.org
Foto: facebook – Parcul Natural Apuseni
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act