21 mai – Ziua Mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog și dezvoltare
În fiecare an, la data de 21 mai, este marcată Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog şi dezvoltare.
Această zi a fost stabilită la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), care joacă un rol important pe plan mondial în promovarea diversităţii culturale. Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog şi dezvoltare sărbătoreşte nu numai bogăţia culturilor lumii, dar şi rolul esenţial al dialogului intercultural pentru realizarea păcii şi dezvoltării durabile, se arată pe site-ul UNESCO, https://en.unesco.org.
Diversitatea îmbracă multe forme, dar limbajul este probabil una dintre primele pe care noi, ca fiinţe sociale, o întâlnim, arată directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, în mesajul său din 2019 cu ocazia Zilei mondiale pentru diversitate culturală, pentru dialog şi dezvoltare. Limbajul este ceea ce ne defineşte lumea interioară la fel de mult cum defineşte modul în care comunicăm în lumea exterioară. Este ceea ce ne conectează la rădăcinile noastre, la cultura şi istoria noastră, dar şi la comunităţile şi familiile noastre, se mai arată în mesajul directorului general al UNESCO.
În cadrul celei de-a 31-a sesiuni a conferinţei generale a UNESCO, desfăşurată la Paris la 2 noiembrie 2001, a fost adoptată Declaraţia universală privind diversitatea culturală. Articolul 1 al acestei Declaraţii stipulează: ”Ca sursă de schimburi, inovaţie şi creativitate, diversitatea culturală este necesară umanităţii aşa cum biodiversitatea este pentru natură. În acest sens, patrimoniul comun al umanităţii trebuie să fie recunoscut şi afirmat pentru generaţiile prezente şi viitoare”, conform www.mae.ro. La 20 decembrie 2002, Adunarea Generală a ONU a decis, prin Rezoluţia 57/249, proclamarea zilei de 21 mai drept Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog şi dezvoltare.
Schimbul echitabil şi dialogul între civilizaţii, culturi şi popoare, pe baza înţelegerii şi respectului reciproc şi a demnităţii egale a tuturor culturilor reprezintă condiţia esenţială pentru construirea coeziunii sociale, reconcilierea între popoare şi pacea între naţiuni. Această acţiune face parte din cadrul global al ”Alianţei Civilizaţiilor” lansată de Organizaţia Naţiunilor Unite, se arată pe site-ul ONU, www.un.org.
Programul Dialogului interreligios al UNESCO, o componentă esenţială a Dialogului Intercultural, are drept scop promovarea dialogului între diferitele religii, tradiţii spirituale şi umaniste, într-o lume în care conflictele sunt asociate din ce în ce mai mult cu apartenenţa religioasă. Totodată, plasarea culturii în centrul politicii de dezvoltare constituie o investiţie esenţială în viitorul omenirii şi o pre-condiţie pentru succesul proceselor de globalizare care iau în considerare principiile diversităţii culturale.
Dezvoltarea este inseparabilă de cultură. În această privinţă, provocarea majoră este de a convinge factorii de decizie politică precum şi actorii sociali de la nivel local, naţional şi internaţional în vederea integrării principiilor diversităţii culturale şi a valorilor pluralismului cultural în toate politicile publice, mecanisme şi practici, în mod special prin parteneriate publice/private. Scopul este, pe de o parte, de a încorpora cultura în toate politicile de dezvoltare, fie ele legate de educaţie, ştiinţă, comunicare, sănătate, mediu sau turism cultural, iar, pe de altă parte, de a sprijini dezvoltarea sectorului cultural prin industriile creative. Contribuind în acest mod la reducerea sărăciei, cultura oferă beneficii importante în ceea ce priveşte coeziunea socială.
Trei sferturi dintre conflictele majore ale lumii au o dimensiune culturală. Reducerea decalajului între culturi este urgentă şi necesară pentru pace, stabilitate şi dezvoltare, se mai menţionează pe site-ul ONU. Diversitatea culturală este o forţă motrice a dezvoltării, nu numai în ceea ce priveşte creşterea economică, ci şi ca mijloc ce poate conduce la o viaţă intelectuală, emoţională, morală şi spirituală mai împlinită.
Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog şi dezvoltare oferă prilejul de a aprofunda înţelegerea valorilor diversităţii culturale şi de a promova obiectivele Convenţiei UNESCO privind protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale, adoptată la 20 octombrie 2005. Între aceste obiective se numără realizarea unui flux echilibrat de bunuri şi servicii culturale şi creşterea mobilităţii la nivel internaţional a artiştilor şi profesioniştilor din domeniul culturii, integrarea culturii în cadrul de dezvoltare durabilă, promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit www.un.org.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act