Care sunt cele mai grave pandemii din istorie și cum s-au terminat ele

Dezvoltarea civilizațiilor de-a lungul timpului a oferit un mediu propice răspândirii bolilor infecțioase. Tot mai mulți oameni au trăit alături de animale domestice, adesea în condiții precare de salubritate, furnizând un teren fertil epidemiilor de tot felul. Legăturile comerciale pe distanțe mari au contribuit la răspândirea acestor epidemii pe spații largi și transformarea lor în pandemii. 

După ce au făcut zeci de milioane de victime, aceste pandemii au dispărut în cele din urmă. Cum s-au încheiat cele mai grave pandemii din istorie? Cele mai vechi pandemii au dispărut de la sine, după ce au făcut ravagii în rândul populației. În timp, progresul medicinei, îmbunătățirea condițiilor de igienă și programele de sănătate publică au reușit să oprească răspândirea multor boli infecțioase, notează history.com.

Ciuma lui Iustinian: A dispărut de la sine?

Prima pandemie consemnată în istorie a fost cauzată de Yersinia pestis, bacteria care provoacă ciuma sau pesta, o boală infecțioasă deosebit de contagioasă. Trei dintre cele mai mortale pandemii din istorie au fost provocate de această bacterie. Yersinia pestis infectează unele animale, în special rozătoarele, și este transmisă la oameni de purici.

Ciuma lui Iustinian a ajuns la Constantinopol în 541. Bacteria a fost transportată peste Marea Mediterană din Egipt de vasele care aduceau cereale în capitala Imperiului Bizantin. Ciuma a decimat Constantinopolul și s-a răspândit rapid în Europa, Asia, Africa de Nord și Arabia, ucigând între 25 și 50 de milioane de oameni, conform estimărilor istoricilor moderni. Deși numărul victimelor este imposibil de stabilit cu precizie, mulți istorici estimează că Ciuma lui Iustinian a ucis aproape 50% din toată populația planetei la acea dată.

Această primă pandemie de ciumă a lovit periodic mai multe zone ale Lumii Vechi și dispărut la jumătatea secolului al VIII-lea, cel mai probabil de la sine, având în vedere că oamenii nu înțelegeau cum se transmite boala și nu puteau să ia nicio măsură pentru oprirea ei, în afară de a încerca să-i evite pe cei bolnavi.

Moartea neagră: Inventarea carantinei

A doua pandemie de ciumă, provocată de aceeași bacterie, Yersinia pestis, a lovit Europa în 1347. Boala a ajuns în portul Messina din Sicilia, fiind adusă de o corabie genoveză din orașul Caffa, o colonie genoveză din Crimeea. De aici, molima s-a răspândit fulgerător în toată Europa. În numai patru ani, aproximativ o treime din populația continentului a fost ucisă de această boală.

Nici de această dată oamenii nu știau cum se transmite boala, dar au înțeles că este contagioasă. Autoritățile din orașul Ragusa (astăzi Dubrovnik) aflat la vremea respectivă sub control venețian, au instituit o perioadă de izolare de 30 de zile pentru marinarii care soseau în port, pentru a demonstra că nu sunt bolnavi. Ulterior, venețienii au mărit perioada de izolare forțată la 40 de zile (quarantino), aceasta fiind originea carantinei.

Probabil că această măsură, care se practică și în prezent în timpul epidemiilor, a contribuit la stoparea primului asalt al ciumei asupra Europei Medievale. Ulterior, molima a reapărut cu regularitate până la sfârșitul secolului al XV-lea, apoi din ce în ce mai rar până în secolul al XIX-lea.

Marea Ciumă din Londra: Izolarea bolnavilor

Ultima mare epidemie de ciumă care a lovit Anglia a avut loc în anii (1665-1666). Molima făcea deja ravagii pe continent, așa că englezii au impus carantina pentru marinarii care veneau din porturile afectate. Această măsură nu a fost însă îndeajuns. Bacteria a fost adusă cel mai probabil din Olanda. Epidemia s-a declanșat în Anglia în primăvara anului 1665. În numai 18 luni, epidemia a ucis 100.000 de oameni, aproximativ un sfert din populația Londrei la acea dată.

În timp ce aristocrația a fugit din Londra, inclusiv regele Carol al II-lea al Angliei și familia sa, autoritățile locale au încercat să ia diferite măsuri pentru a stopa răspândirea molimei. Deși la acea dată nu se știa cum se transmite ciuma, mulți bănuiau că animalele ar contribui la transmiterea bolii. Așa că autoritățile au ordonat uciderea tuturor câinilor și pisicilor din oraș. Această măsură s-a dovedit foarte neinspirată, având în vedere că ciuma era transmisă prin intermediul șobolanilor, iar câinii și pisicile puteau să țină sub control răspândirea acestor rozătoare.

Alte măsuri s-au dovedit ceva mai inspirate. Autoritățile au interzis toate evenimentele publice și au luat măsuri pentru izolarea bolnavilor în locuințele lor. Pe ușile caselor în care locuiau persoane contaminate era pictată o cruce roșie, iar noaptea treceau căruțe care colectau cadavrele. Victimele ciumei erau înhumate în gropi comune.

Variola: Inventarea vaccinării

Variola sau vărsatul este o boală contagioasă provocată de un virus. Deci ciuma a provocat câteva dintre cele mai înspăimântătoare pandemii din istorie, variola a fost probabil boala infecțioasă care a făcut cele mai mule victime de-a lungul istoriei, estimându-se că numai în secolele al XIX-lea și al XX-lea a ucis peste 250 de milioane de oameni.

De această boală se leagă primele încercări de vaccinare a populației, încă din secolul al XVIII-lea. Organizația Mondială a Sănătății a început la sfârșitul anilor ‘60 ai secolului trecut o campanie de vaccinare la scară globală. Un deceniu mai târziu, variola a devenit prima boală infecțioasă care a fost total eradicată. De la sfârșitul anilor ‘70 nu a mai fost semnalat niciun caz.

Holera: Îmbunătățirea condițiilor de igienă prin politici publice în domeniul sanitar

L0040131 Blue stage of the spasmodic Cholera
Credit: Wellcome Library, London. Wellcome Images
[email protected]
http://wellcomeimages.org
Blue stage of the spasmodic Cholera of a girls who dies in Sunderland, November 1831
Sketch
19th Century The Lancet, MDCCCXXXI-XXXII In two volumes
Thomas Wakley
Published: –
Printed: 1832
Copyrighted work available under Creative Commons Attribution only licence CC BY 4.0 http://creativecommons.org/licenses/by/4.0/

Prima pandemie de holeră a început în 1817, în regiunea indiană Bengal. Boala care a făcut ravagii în secolul al XIX-lea, răspândindu-se rapid pe toată planeta. Molima este provocată de o bacterie care afectează în mod deosebit intestinul subțire. Bacteria se transmite prin apă sau alimente contaminate cu fecale.

Metoda de transmitere a bolii a fost descoperită de medicul britanic John Snow, care a reușit în 1854 să identifice sursa epidemiei care făcea ravagii în cartierul londonez Soho: o fântână publică de pe strada Broad. Închiderea acestei surse de apă a condus la oprirea epidemiei.

Descoperirea lui John Snow a stat la baza a numeroase politici publice în domeniul sanitar. Construirea sistemelor de canalizare moderne, accesul la apă potabilă și îmbunătățirea condițiilor de igienă publică au eradicat holera din țările dezvoltate, însă această bacterie ucigașă face și în prezent victime în țările sărace.

Sursa: historia.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI