14 mai: Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste
14 mai: Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste
În noaptea de 14/15 mai 1948 a început o amplă operațiune de arestare, desfășurată de autoritățile represive comuniste, în cooperare cu serviciile secrete ale ocupantului sovietic, care viza mii de tineri, mare parte dintre ei studenţi şi elevi de liceu, dar și Biserica, cultele religioase și partidele politice. Au fost arestaţi, luând drumul unor anchete bestiale, la capătul cărora s-au primit condamnări uriaşe la închisoare.
Foarte mulţi dintre cei arestaţi în acea noapte şi în zilele ce au urmat, nu s-au mai întors niciodată la cei dragi, sporind numărul mormintelor fără cruce şi flori din cimitirele secrete ale regimului. Iar cei ce au supravieţuit în mod miraculos condiţiilor de exterminare au fost supuşi, până în decembrie 1989, umilinţei şi marginalizării sociale. Puţini au scăpat în acea noapte şi s-au refugiat în munţi mai devreme decât prevedeau consemnele conspirative, constituind până spre începutul deceniului al şaselea cea mai amplă şi îndelungată rezistenţă armată anticomunistă din toate ţările fostului lagăr comunist.
Propunerea legislativă a fost depusă în Parlament la 16 martie 2016, adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, la 1 noiembrie 2016, şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, la 16 mai 2017, iar preşedintele Klaus Iohannis a semnat, la 30 mai 2017, decretul de promulgare a Legii pentru instituirea Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste în data de 14 mai.
Printre cei care au pătimit în temniţe se numără nume mari, ca cel al părintelui Nicolae Steinhardt, al pastorului Richard Wurmbrand, al episcopului greco-catolic Iuliu Hosu, al părintelui greco-catolic Tertulian Langa, al politicianului Iuliu Maniu, al poetului Radu Gyr şi al soţiei sale sau al lui Mircea Vulcănescu şi Aurelian Bentoiu.
sursa: agerpres.ro unitischimbam.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii