Comunicat de presă: Primăria Alba Iulia crește impozitele și taxele locale în vreme de pandemie
Primăria Alba Iulia crește impozitele și taxele locale în vreme de pandemie
”Foamea de bani” a Primăriei municipiului Alba Iulia nu are limite, iar consilierii locali ai PNL au votat ceea ce și-a dorit viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Voicu, respectiv creșterea tuturor impozitelor și taxelor locale, în plină pandemie. Este, de altfel, o decizie luată la nivel local, asemenea măsurilor pe care Guvernul PNL le ia la nivel central.
Consilierii PNL au votat, în ședința de consiliu local de la finalul lunii aprilie, proiectul de hotărâre privind indexarea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal următor care prevede, în fapt, o creștere cu 3,8% a acestora. Consilierii Partidului Social Democrat au votat împotrivă. Au propus, de asemenea, amânarea acestei majorări, care nu doar că era posibilă sau oportună, ci chiar obligatorie, în contextul în care viitorul economic este incert.
Cu alte cuvinte, toate impozitele și taxele locale, taxele speciale și amenzile, ce constituie venit la bugetul local și care vor fi plătite de către albaiulieni în anul următor, se majorează cu 3,8%, din cuantumul stabilit în anul 2020.
Majorările vor afecta inclusiv mediul privat – și așa lovit de actualul context epidemiologic. Este de neînțeles cum, într-o perioadă în care multe firme își plătesc cu greu angajații, solicită reduceri de chirii și reeșalonări de credite bancare, Primăria Alba Iulia alege să crească dările locale. De altfel, trebuie să precizăm că Primăria Alba Iulia nu a fost niciodată prietenoasă cu societățile comerciale din cauza că a ales, mai mereu, cotele maximale de impozitare. Operatorii economici s-au stabilit, astfel, în alte orașe și pe teritoriul comunelor din vecinătatea municipiului, unde primarii au înțeles că nu trebuie să ”pui bâta” pe cel care trage. În urma acestei politici au pierdut, în primul rând, albaiulienii, obligați să facă naveta spre locul de muncă, dar și municipalitatea, care a vrut totul sau nimic.
Se pare că indiferent de persoana care se află la cârmă, Primăria municipiului Alba Iulia este condusă în același spirit, prevalându-se de orice pentru a aduna cât mai mulți bani de la oamenii harnici ai municipiului. Nu ne-am fi opus acestui proiect dacă Primăria Alba Iulia nu ar fi stabilit cotele maximale de impozitare și dacă nu ar fi existat actualul context epidemiologic – care va genera, de asemenea, și o criză economică. Este una dintre deciziile ce păstrează, îndeobște, spiritul și litera măsurilor luate de Guvern, care în loc să susțină operatorii economici, îi ajută să se închidă și în loc să ajute oamenii să achiziționeze materiale sanitare de protecție, le oferă amenzi mari și multe.
Situațiile speciale impun, deopotrivă, și măsuri în consecință! De la începutul pandemiei, Paul Voicu nu a luat nici o măsură pentru operatorii economici care își desfășoară activitatea pe teritoriul municipiului Alba Iulia. Și, când au cea mai mare nevoie de ajutor, sunt împovărați. Toate acestea, lipsa de viziune și strategie, arată că Paul Voicu nu este pregătit să gestioneze situații de criză și, implicit, să ocupe funcția de primar. Demonstrează, încă o dată, că pălăria pe care o poartă nu i se potrivește!
Bogdan Medrea,
Liderul de grup al consilieriilor locali ai PSD din Consiliul local a Municipiului Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația prin care urmează să contracteze un operator economic pentru modernizarea unei hale în care ar urma să fie produsă muniție de tip NATO, investiție estimată la 9 milioane […]
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba 10 judecători și-au început, joi, 8 mai 2025 activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba. Au depus jurământul într-un cadru solemn judecătorii Ionela-Andrada Cepoi, Theodora-Gabriela Băilă, Andreea-Theodora […]
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton Joi, 8 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Ciumbrud, se află o persoană căzută într-un șanț din beton. Citește și: UPDATE FOTO. […]