Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

VIDEO| Mesajul premierului Ludovic Orban de Paște:”Simbolul acestei sărbători să ne dea forţa să renaştem împreună”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Premierul României, Ludovic Orban a transmis sâmbătă, un mesaj video, în care spune că oamenii vor fi apropiaţi de familie, dar vor fi departe de mulţi dintre cei cărora le sunt dragi și îşi exprimă speranţa ca simbolurile pascale – „al iubirii, al spiritului de sacrificiu şi, mai ales, simbolul renaşterii – să ne dea forţa să renaştem împreună”

„Anul acesta sărbătorim Învierea Domnului nostru Isus Hristos într-un fel total diferit faţă de felul în care sărbătorim în fiecare an. Anul acesta, va trebui să stăm acasă, nu putem merge la biserică să participăm la slujba de Paşte. Vom fi alături de cei apropiaţi, de familie, dar vom fi departe de mulţi dintre cei care ne sunt dragi şi alături de care petrecem momentele frumoase. Chiar dacă nu putem merge la biserică, credinţa ne poate ajuta ca sărbătoarea să pătrundă în sufletul fiecăruia dintre noi şi să reuşim să transformăm fiecare casa noastră într-o biserică, într-un loc în care sărbătorim”, a afirmat Orban.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

El a mai spus că toate eforturile făcute până acum trebuie să fie susţinute în continuare pentru a fi depăşită această situaţie creată de pandemia de coronavirus.

„Am trecut prin momente grele, suntem supuşi la încercări la care nu ne-am fi aşteptat. Viaţa noastră, felul nostru de a fi a fost schimbat radical, multe dintre lucrurile pe care eram obişnuiţi şi le consideram normale să le facem în fiecare zi, astăzi nu putem să le facem. Suntem obligaţi ca toate eforturile pe care le-am făcut până astăzi, la toate privaţiunile la care ne-am supus să fie susţinute în continuare pentru ca ele să dea rezultate şi ca să reuşim împreună să depăşim cât mai repede această încercare determinată de o epidemie care creează extrem de multe pericole pentru fiecare dintre noi”, a mai spus premierul.

Citește și: mesaje de Paște

El crede că după această pandemie oamenii vor ieşi mai buni, mai umani, mai empatici.

„Petreceţi Paştele şi folosiţi această sărbătoare pentru o reflecţie profundă la ceea ce se va întâmpla după ce vom scăpa de această epidemie. Am încredere că vom ieşi împreună în aceste sfinte sărbători mai buni, mai umani, mai empatici, mai apropiaţi de semenii noştri, mai dispuşi la acte de generozitate şi mai atenţi la problemele pe care le au semenii noştri.

YouTube video

Pentru că în această grea încercare prin care trecem împreună s-a văzut umanitatea celor mai mulţi dintre semenii noştri, s-a văzut spiritul de sacrificiu de care dau dovadă cei care se luptă în prima linie contra acestui virus şi s-a văzut generozitatea multora dintre semenii noştri care au derulat campanii umanitare în sprijinul celor aflaţi în nevoie”, a mai transmis primul-ministru.

Orban a mai urat românilor să depăşească cu bine această perioadă.

„Vă doresc Paşte fericit, vă doresc sănătate şi doresc fiecăruia dintre noi şi românilor să trecem cât mai repede de această perioadă şi simbolul fundamental al acestei sărbători care este simbolul iubirii, al spiritului de sacrificiu şi mai ales simbolul renaşterii, să ne dea forţa să renaştem împreună”, se arată în finalul mesajului premierului.

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită!

Unirea Ziarul

Publicat

în

Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită! Inițiatorii legii mirosurilor au explicat cum pot fi trași la răspundere cei care stau la bloc, în cazul în care ceilalți locatari se plâng de mirosul de mâncare gătită. Legea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea