Măsuri luate de o companie din Alba, pentru limitarea efectelor economice: Criza COVID-19 ne obligă să avansăm, replanificând
Măsuri luate de o companie din Alba, pentru limitarea efectelor economice: Criza COVID-19 ne obligă să avansăm, replanificând
Criza generată de pandemia cu noul coronavirus și măsurile luate de autoritățile din întreaga lume, inclusiv din România, pentru limitarea răspândirii ei au generat ample efecte economice în toate domeniile.
Marcel Dorr, director de producție în cadrul fabricii Kronospan din Sebeș, face parte din echipa care caută soluții de sustenabilitate pe timp de criză: „Încă de la începutul acestei perioade, am fost conștienți că prioritatea este reorganizarea și modul de funcționare al echipelor noastre, așa încât să evităm răspândirea oricărui risc nedorit. S-au luat toate decizile necesare pentru limitarea interacțiunilor directe atât în cadrul fabricii, cât și cu partenerii externi.”
În ceea ce privește funcționarea liniilor de producție, aceasta a fost adaptată așa încât să răspundă comenzilor anterioare, dar și celor primite în această perioadă. În ciuda faptului că multe din companiile românești din industria mobilei au fost forțate să își închidă temporar porțile, echipele Kronospan au făcut toate eforturile necesare pentru menținerea unui flux constant de producție și livrare către clienții români și străini:
„Cel mai important pentru noi, în această perioadă, a fost să ne asigurăm că angajații noștri sunt protejați din toate punctele de vedere, inclusiv al siguranței financiare. Este deja suficient de preocupantă situația generată de pandemie. Oamenii noștri au nevoie să vadă că suntem acolo pentru ei și că, indiferent de impactul economic pe care îl vom resimți, vom găsi soluții optime pe termen mediu și lung. Astăzi, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să rămânem realiști, bine organizați și precauți.”
Pentru industria din toate domeniile, momentul este crucial. Consumul moderat al resurselor existente în companie și planificarea atentă sunt esențiale astăzi pentru Kronospan.
Pe lângă departamentele de producție, și activitatea birourilor a fost redusă până la un minim necesar și un maxim de eficiență în condițiile actuale, pentru a menține viabilă balanța comercială:
„Pentru angajații la care specificul activității o permite, a fost introdusă munca de acasă. Ea se face alternativ, astfel încât să existe continuitate în toate echipele din cadrul unității. Toți angajații intră în fabrică numai după dezinfectare și monitorizarea temperaturii. Kronospan asigură în continuu echipamentele medicale de protecție recomandate pentru toți angajații săi”, asigură domnul Dorr.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Sfaturile transmise de ISU Alba pentru Noaptea de Înviere: Ce trebuie să știi pentru a evita incidentele
Sfaturile transmise de ISU Alba pentru Noaptea de Înviere: Ce trebuie să știi pentru a evita incidentele În Noaptea de Înviere, pompierii militari din cadrul ISU Alba vor fii la datorie în apropierea lăcașurilor de cult unde se preconizează un aflux mare de credincioși, pentru a răspunde promp solicitărilor în cazul producerii unor situații de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 18 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale