Peste 8,5 milioane de trimiteri poştale în toată ţara
Oficiul Judeţean Reţea Poştală Alba a prezentat Colegiului Prefectural raportul de activitate pe anul 2010. Potrivit documentului, la nivelul întregii ţări există nouă centre regionale de tranzit. Poşta Română deţine în prezent o reţea de peste 7.100 de subunităţi poştale la nivel naţional, cu peste 35.000 de angajaţi, distribuind săptămânal peste 8,5 milioane de trimiteri poştale., ia peste 550 de oficii poştale din totalul de 1.200 subunităţi poştale informatizate sunt incluse în VPN (Virtual Private Netwok). Oficiul Judeţean Reţea Poştală Alba este condus de directorul operaţional Nicolae Albu, având în subordine un număr de 26 oficii poştale, cu 37 de ghişee exterioare, 144 agenţii poştale şi 29 CPR – uri.
Anul trecut, a început restructurarea şi reorganizarea Poştei Române, dar la nivelul Oficiul Judeţean Reţea Poştală Alba nu s-au făcut concedieri, reducerea de personal efectuându-se din posturile vacante şi prin restructurarea posturilor unde salariaţii s-au pensionat. De asemenea, nu a fost desfiinţat niciun oficiu sau ghişeu poştal. În schimb, din 30 august a fost întreruptă colaborarea cu firma G4S, activitatea de transport fiind realizată cu salariaţii poştali proprii. Din cauza cheltuielilor foarte mari, au fost reziliate contractele cu GPS şi Blue Air, transportul trimiterilor poştale efectuându-se în prezent cu maşinile firmei, însă au fost încheiate şi 22 de contracte noi.
Pe de altă parte, s-au finalizat reparaţiile curente la subunităţiile poştale Alba Iulia – OPRM, Sebeş – OPRM, Cetatea de Baltă şi Sâncel, au fost demarate lucrări de reparaţii capitale la Oficiul Poştal Crăciunelu de Jos, iar Oficiul Blaj, Ghişeul Poştal Ampoi şi Ghişeul Poştal Sălciua s-au mutat în spaţii modernizate. De asemenea, pe plan local OJRP Alba are în derulare contracte cu presa locală, de consignaţie şi o serie de convenţii cu marile instituţii publice din judeţ. Totodată, are contracte la nivel naţional pentru încasarea facturilor de utilităţi (UPC, Electrica, Romtelecom, Orange, Cosmote) şi a ratelor pentru credite (Citi Bank, RATE Finans, RDS, Porsche Bank, Garanti Bank, Credex). În cadrul OJRP Alba se operează lunar, în medie, cu 169.900 cupoane pensii din care se achită destinatarilor 169.000 (diferenţa reprezintă pensii avizate, înapoiate sau sistate). În cursul anului 2010 nu au fost întîrzieri la plata pensiilor, sumele fiind virate de către Casa Judeţeană de Pensii Alba ,conform graficului de achitare.
OJRP Alba s-a implicat în diverse concursuri şi acţiuni. Este vorba despre concursurile „Marşul factorilor poştali” (poştăriţa Alexandra Suciu (OPDC Alba) a ocupat locul 3 pe ţară şi locul 2 la Balcaniada din Albania), concursul epistolar pentru copii până la 16 ani „Anul Internaţional al Pădurilor”, concursul de desene „Pe urmele lui Juan Miro” (desenul câştigător va fi tipărit pe plicurile poştale), campania „Fiecare copil merită un cadou de Crăciun” (jucării donate copiilor ocrotiţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba), „Scrisoare către Moş Crăciun” (au fost donate 1000 de plicuri către DGASPC Alba). Totodată, Poşta Română a donat 52.000 de cărţi colectate în urma campaniei „O carte deschide o lume nouă”, în cadrul unor evenimente organizate în 40 de şcoli din mediul rural, din care 1.000 de volume au fost donate Şcolii Lupşa.
Sub sloganul „Există un drum către o viaţă normală”, Poşta Română derulează o campanie de colectare de fonduri pentru copiii diagnosticaţi cu sindrom Down. Scopul campaniei constă în colectarea de fonduri prin comercializarea unor brăţări de silicon, în valoare de 5 lei/bucata, prin intermediul a peste 3.000 de subunităţi poştale din întreaga ţară. Banii colectaţi vor fi destinaţi construirii, în Capitală, a unui complex social de servicii pentru persoane cu dizabilităţi. În anul 2010, la OJRP Alba s-au întregistrat 48 de reclamaţii, din care 21 au fost întemeiate, fiind soluţionate în favoarea petentului.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii