În Italia, armata cară sicriele cu camioane. Țara cea mai afectată de Covid-19: „O generaţie a murit în 2 săptămâni”
Țara cea mai afectată de Covid-19 în acest moment, Italia întrece China care a stabilizat situaţia. Lombardia este cea mai afectată, iar crematoriul din Bergamo nu mai face faţă numărului mare de incinerări.
Camioanele armatei s-au aliniat aseară în centrul oraşului pentru a prelua trupurile persoanelor decedate ca să le ducă la crematorii în alte regiuni. Lombardia este cea mai afectată regiune din Italia de COVID-19, cu 2.168 de persoane decedate până joi. Majoritatea decedaţilor sunt bătrâni, peste 75 de ani.
„Într-o lună normală aveam 120 de înmormântări. O generaţie a murit în doar două săptămâni. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva şi îmi vine să plâng”, a declarat Antonio Ricciardi, preşedintele CFB, cea mai mare firmă de pompe funebre din zonă.
Imagini dramatice din Italia, unde armata cară sicriile celor decedaţi de coronavirus în camioane. Serviciile de pompe funebre fac faţă cu greu . Victimele pandemiei nu au dreptul la funeralii tradiţionale, care sunt interzise în Italia, la fel ca celelalte adunări. Persoana decedată primeşte doar o binecuvântare rapidă. Un lung şir de camioane militare a traversat miercuri noaptea centrul oraşului Bergamo, din nordul Italiei, transportând sicrie cu victime ale coronavirusului pentru a fi incinerate în alte locuri din cauza faptului că cimitirul din oraş nu mai are capacitatea necesară.
Imaginea impresionantei caravane kaki, difuzată de mass media italiene, este o dovadă în plus a modului în care pandemia de coronavirus a lovit provincia Bergamo, cea mai afectată din regiunea Lombardia, cu circa 55 de decese zilnice. Coşciugele, distribuite în 30 de camioane ale armatei italiene, au străbătut oraşul, de la cimitirul local şi până la autostradă, având ca destinaţie circa 10 municipii din Italia.
Potrivit cotidianului local L’Eco di Bergamo, vehiculele militare au scos circa 60 de sicrie pentru a incinera cadavrele în crematorii din mai multe municipii care s-au oferit să facă acest lucru. Jumătate dintre coşciuge au fost duse în Modena, care permite incinerările în cimitirul din oraş, potrivit unui acord încheiat între Prefectură şi autorităţile sanitare.
Camioanele armatei au transportat sicrie şi în municipii precum Acqui Terme, Brescia, Cervignando del Friuli, Parma, Piacenza şi Rimini. Odată efectuate incinerările, cenuşa va fi transportată din nou la Bergamo, locul de baştină al defuncţilor. Dricurile aşteaptă la coadă în faţa porţilor închise ale cimitirului Monumental din Bergamo: oraşul lombard şi regiunea din care face parte sunt cele mai afectate de pandemia de coronavirus din Italia, cu 4.300 de cazuri, a relatat şi agenţia France-Presse, citată de Agerpres. Camerele mortuare din acest oraş din nordul Italiei nu mai pot primi toate sicriele, care sunt trimise, prin urmare, direct la cimitir.
Victimele pandemiei nu pot avea funeraliile obişnuite, interzise în Italia, la fel ca şi celelalte adunări. Persoana decedată primeşte doar o binecuvântare rapidă. Angajaţii de la pompe funebre şi cei câţiva apropiaţi ai persoanelor decedate care sunt acolo poartă mască de protecţie, înconjuraţi de o tăcere care pare să se fi abătut asupra întregii ţări, unde numărul morţilor, care se apropie de 3.000, riscă să egaleze numărul deceselor din China.
„Este un ciclu continuu. Am cerut ajutorul firmelor de pompe funebre din alte regiuni. Au venit din Emilia-Romagna, din Trento, pentru a ne ajuta”, spune primarul Giorgio Gori.
Pe de altă parte, potrivit agenţiei Reuters, dacă bilanţul oficial pentru coronavirus în Italia se apropie de 3.000, în realitate el ar putea fi mult mai mare, pentru că şi în azilele de bătrâni se înregistrează zilele acestea o creştere semnificativă a numărului de decese, numai că nimeni nu-i testează pentru coronavirus pe aceşti oameni.
Situaţia e tot mai grea în spitalele din Italia. Numărul total al deceselor din Italia a ajuns astfel la 3.405, depășind bilanțul anunțat de autoritățile din China, de 3.245, fiind de altfel țara din care s-a răspândit virusul.
Totodată, au fost confirmate joi 5.322 de cazuri noi, numărul total fiind de 41.035.
La terapie intensivă se află 2.498 de persoane din toată țara, 1006 fiind doar în regiunea Lombardia. Această regiune a înregistrat doar astăzi 209 decese.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Taxa pe LUX s-a amânat până pe 30 septembrie: De ce nu s-a putut implementa măsura Taxa pe lux nu se va implementa până în toamnă. Statul a realizat că nu știe ce clădiri sau mașini vor fi impozitate sau cum se va calcula valorea impozabilă. Executivul nici măcar nu a calculat impactul bugetar al […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare