Rămâi conectat

Sport

FOTO: Sticla Arieșul Turda – Metalurgistul Cugir 4-4 (2-3), într-un amical spectaculos

Dan HENEGAR

Publicat

în

Divizionarele terțe Sticla Arieșul Turda și Metalurgistul Cugir, colege în Seria a 5-a a Ligii a 3-a, s-au întâlnit într-o partidă de verificare încheiată cu scorul de 4-4 (2-3).

Golurile oaspeților, egalați în ultimul minut din lovitură de pedeapsă, au fost marcate de Șaucă și Lupu – fiecare câte o dublă

O partidă spectaculoasă în care cugirenii au condus cu 3-1, fiind egalați la reluare, după care au preluat iarăși conducerea, cu 4-3

Golurile au fost marcate de Cimpoieșu (5), Chiș (44), Savu (50), Marcu (90+1, penalty), respectiv Șaucă (4, 27), Lupu (7, 64). Returul va fi vineri dimineață, la Cugir.

Sticla: Ungureanu – Chiș, Cocoară, Indreica, Marcu, Cimpoieșu, Savu, Salcău, Fl. Dan, Cobârzan, Lemnaru; rezerve Ursu, Ititesc, Sălăgean, Porin, Varodi, Tothăzan, M. Ionescu. Antrenor Constantin Olariu.

Metalurgistul: Toilă – Bold, Dohotariu, Șt. Radu, Vitinha – Șaucă, I. Grozav, M. Neagu, Dicu – P. Păcurar, Lupu; rezerve P. Anton, Cocan, Șuteu, Casian, Mierlici, absenți N. Bănică, R. Trif, R. Voicu, Davidaș, Contra, Itu, G. Goronea – din motive medicale. Antrenor Lucian Itu.

Foto: Gelu FLOREA, Turda News


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Victorie scurtă pentru Volei Alba Blaj în primul meci din play-off cu CSM Târgoviște

Lucian Daramus

Publicat

în

Victorie scurtă pentru Volei Alba Blaj în primul meci din play-off cu CSM Târgoviște Volei Alba Blaj a câștigat în minimum de seturi, cu 3-0, primul meci cu CSM Târgoviște din play-off-ul Diviziei A1 la volei feminin. Partida s-a disputat în seara zilei de joi, 27 februarie 2025, în Sala Polivalentă „Alba Blaj Arena”. Citește […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea