FOTO: Unirea Alba Iulia – locul patru la turneul Winter Cup Brașov | Rezultate notabile pentru micuții „alb-negri”
Unirea Alba Iulia, echipa de copii 2007, a terminat pe poziția a 4-a a turneului juvenil Winter Cup Brașov, tradiționala competiție fotbalistică desfășurată sub Tâmpa. Un parcurs lăudabil pentru gruparea “alb-negrilor”, singura participantă din județul Alba, care a reușit 4 victorii, pierzând un singur meci, în semifinală, cu viitoarea campioană, New Stars București.
Antrenorii Mihai Manea și Ștefan Mardare au mizat pe efectivul compus din Daniel Ferencz, Carlos Moga și Andrei Coroiu – portari, Dragoș Chinde, Alexandru Doda, Cătălin Muntean, Andrei Ruja, Darian Borza, Robert Baba, Rareș Stanciu, Lucas Blagu, Gabriel Negrea, Răzvan Mihălțan, Alin Pauletti, Bogdan Hada și Daniel Giurca – jucători de câmp. Golgheterul albaiulienilor a fost Robert Baba – cu șase reușite, iar din efectiv a făcut parte și Rareș Stanciu, fratele mai mic al internaționalului român Nicolae Stanciu (Slavia Praga).
*Doar victorii până în semifinale
Uniriștii au fost repartizați în prima faza a întrecerii, cu 18 echipe la start, în Grupa F, pe care au câștigat-o, după două victorii, fără a primi gol, 7-0 cu Savi Sport Ploiești (goluri Andrei Ruja și Darian Borza – câte 3, Robert Baba – unul) și 4-0 cu CSȘ Craiova (Robert Baba – dublă, Darian Borza și Răzvan Mihălțan – câte unul). În a doua fază, “alb-negrii” au câștigat, din nou grupa, după ce au trecut de Celta Brașov (scor 2-1, a punctat Robert Baba – în două rânduri) și Chindia Târgoviște (succes cu 2-0, goluri înscrise de Robert Baba și Lucas Blagu). În penultimul act New Stars București a trecut de Unirea Alba Iulia cu scorul de 6-0, formația înființată de Petre Marin și Sorin Ghionea impunându-se și în finală, 7-1, cu FC Lusitan București. Finala mică, ce a opus Unirea Alba Iulia și Dinamo București s-a terminat cu o remiză albă, iar gruparea din Capitală s-a impus după loviturile de departajare, podiumul fiind ocupat astfel de formații din București.
Unirea Alba Iulia este prima în campionatul juniorilor D din Alba, conducând Seria a 2-a, cu 8 victorii, un egal și o înfrângere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Debut electrizant de sezon în eșalonul terț, cu două derby-uri „de Alba” | Vineri, ora 14.00, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia, sâmbătă, CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, pe „Cetate”, ora 15.00
Debut electrizant de sezon în eșalonul terț, cu două derby-uri „de Alba” | Vineri, ora 14.00, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia, sâmbătă, CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, pe „Cetate”, ora 15.00 Debut electrizant de sezon în eșalonul terț, cu două derby-uri „de Alba” prevăzute în etapa a 16-a din Seria 7, prima […]