Daniel Zdrânc, vicepreședintele ANRSC, la Radio Unirea FM: „În iluminatul public s-au făcut investiții majore”
În baza proiectelor inițiate de Partidul Social Democrat, PNDL1 ȘI PNDL2 (Programul Național de Dezvoltare Locală) au fost făcute investiții masive în sistemul de iluminat. aceste investiții s-au materializat prin trecerea de la becurile vechi cu filament sau cu sodiu la cele de tip nou cu LED. Prin această trecere, costurile cu energia electrică, costuri care în momentul de față sunt plătite de Primărie, de unitatea publică locală, au scăzut seminifcativ, în unele locuri chiar și cu 50%, a declarat Daniel Zdrânc.
La momentul de față, Primăria Alba Iulia plătește sume foarte mari pentru iluminatul public, chiar dacă în unele zone au fost montate becuri de tip nou. În momentul în care toate becurile vor fi înlocuite, costurile se vor micșora considerabil.
Un alt aspect pozitiv remarcat de către vicepreședintele ANRSC Daniel Zdrânc, este cel al duratei de viață a becurilor. Acesta a spus că dacă becurile de tip vechi au ca durată de viață cuprinsă între 6 luni și doi ani, iar celelalte de tip nou, LED, pot ajunge la 10 ani sau chiar mai mult.
Daniel Zdrânc a mai completat spunând că iluminatul public, alături de apă-canal, salubrizare sau transport public, sunt servicii de bază și ele ar trebui să consituie prioritatea oricăriu primar și oricăriu președinte de consiliu județean pentru că suntem afectați zi de zi, iar fără ele nu putem trăi
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă USR Alba: Ministrul PSD al Agriculturii închide ochii în timp ce apa pentru irigații este deturnată, iar fermierii sunt grav afectați de secetă
Comunicat de presă USR Alba: Ministrul PSD al Agriculturii închide ochii în timp ce apa pentru irigații este deturnată, iar fermierii sunt grav afectați de secetă USR îi cere ministrului PSD al Agriculturii să trimită de urgență Corpul de Control la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) care să ocupă de sistemele de irigații din […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Cine a fost Sfântul Ilie, cel care aduce ploaia și umblă pe cer într-un car de foc. Tradiții și obiceiuri de 20 iulie
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mănăstiri care îşi sărbătoresc astăzi hramul: Mănăstirea “Sfântul Ilie” din Albac