Industria Galda continuă în eșalonul terț, deși are șanse minime de a evita retrogradarea! Echipa condusă de Paul Ciucă și-a stabilit programul de pregătire
Industria Galda de Jos, “lanterna roșie” a Seriei a 5-a din Liga a 3-a, continuă în eșalonul terț și în primăvară, deși șansele de evitare ale retrogradării sunt minime.
La finele anului trecut, după terminarea primei părți a campionatului, tur în care formația pregătită de Paul Ciucă a strâns numai 8 puncte, la 8 “lungimi” de poziția a 12-a, care teoretic ar asigura salvarea, au fost discuții legate de încheierea stagiunii în Liga a 3-a, luându-se în calcul chiar abandonul. Aceasta câtă vreme bugetul echipei de fotbal este asigurat de Primăria din localitate și au existat păreri ce susțineau că ar fi posibilă blocarea finanțării, în condițiile în care se iernează pe ultima poziție cu o zestre precară.
Totuși, după o discuție derulată la începutul acestui an între partea administrativă și conducerea tehnică, s-a decis să se continue stagiunea în curs, din respect pentru competiție, o hotărâre de apreciat, încercându-se evitarea retrogradării, cu toate că șansele sunt extrem de reduse.
“Vom demara pregătirile și cred că vom avea asigurată finanțarea și pentru retur”, a comentat președintele Marcel Georgiu. Industria Galda parcurge al șaselea sezon consecutiv pe a treia scenă și are în Paul Ciucă cel mai longeviv antrenor din Alba (din octombrie 2014 pe bancă).
Astfel, “galben-albaștrii” au prevăzută reunirea lotului și începerea pregătirilor pentru luni, 20 ianuarie (dată când va fi primul antrenament și pentru Metalurgistul Cugir și, probabil, Unirea Alba Iulia). Deocamdată la nivelul noutăților din lot sunt puține evenimente, doar plecarea juniorului Ov. Truța (întors la UTA Arad, după șase luni) și revenirea atacantului George Scheau (a evoluat o jumătate de an la Spicul Daia Română). De asemenea, a fost stabilit și țintarul jocurilor de verificare, adversarii din amicale fiind următorii: CS Ocna Mureș (sâmbătă, 1 februarie), CS Universitatea Alba Iulia (8 februarie), Unirea Dej (8 și 29 februarie), Gaz Metan Mediaș (juniori, în 22 februarie).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Debut electrizant de sezon în eșalonul terț, cu două derby-uri „de Alba” | Vineri, ora 14.00, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia, sâmbătă, CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, pe „Cetate”, ora 15.00
Debut electrizant de sezon în eșalonul terț, cu două derby-uri „de Alba” | Vineri, ora 14.00, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia, sâmbătă, CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, pe „Cetate”, ora 15.00 Debut electrizant de sezon în eșalonul terț, cu două derby-uri „de Alba” prevăzute în etapa a 16-a din Seria 7, prima […]