Rămâi conectat

Sport

“Soda dragă”, liderul surprinzător, dar meritoriu al Ligii a 4-a! CS Ocna Mureș, singura echipă a eșalonului, fără eșec în tur

Dan HENEGAR

Publicat

în

Acum un an, “Soda dragă” ierna pe ultima poziție în Seria a 4-a a Ligii a 3-a, cu un singur punct în chimir, având în față un 2019 al marilor încercări. Iar anul ce stă să se încheie a fost trăit de gruparea ocnamureșeană la extreme, în vară înregistrându-se retrogradarea din eșalonul terț, urmată însă de un reviriment extraordinar.

CS Ocna Mureș a reușit o parcurs de senzație în Liga a 4-a și în numai 6 luni se bucură de poziția de lider al eșalonului. În vară, puțini anticipau o asemenea derulare a evenimentelor pentru “alb-albaștri”, care s-au reinventat sub conducerea unei bănci tehnice noi, compusă din antrenori tineri, și cu un lot restructurat din temelii. Astfel, Moș Crăciun a adus un cadou minunat fanilor din localitatea salină, ce au trecut într-un an de la “lanterna roșie” la fotoliul râvnit al campioanei de iarnă, ce are trei puncte avans în ierarhie.

*Campioană invincibilă

CS Ocna Mureș este singura echipă din Liga a 4-a ce nu a cunoscut gustul înfrângerii în prima parte a campionatului având 12 victorii și două remize, cu același scor, 2-2, pierzând puncte doar în duelurile cu Olimpia Aiud (în deplasare, etapa a 8-a) și contracandidata CS Universitatea Alba Iulia, în derby-ul intern al ultimei runde. În același timp, ocnamureșenii se mândresc cu alte două recorduri, având cel mai prolific atac, cu 59 de goluri (medie de 4,21 reușite/ meci), dar și cea mai tare defensivă (la egalitate cu CS Universitatea Alba Iulia și Performanța Ighiu), cu numai 13 goluri încasate. Principalii marcatori ai “alb-albaștrilor” sunt “căpitanul” T. Cristea – 15 goluri (al treilea în topul județean), urmat I. Cociș – 11 goluri (accidentat de la mijlocul sezonului), Cl. Marcu – 10 goluri și Chișu – 8 goluri.

Precum pasărea Phoenix, CS Ocna Mureș a renăscut într-un termen scurt și se înscrie apăsat în cursa pentru atacarea revenirii, după numai un an, în eșalonul superior.

A fost un tur de campionat destul de dificil organizatoric pentru noi, cu 5 zile înaintea primului meci oficial cel din cupă, cu Industria Galda aveam doar 7 jucători în cadrul clubului și un moral scăzut al acestora, cu o moștenire rușinoasă retrogradarea de pe ultimul loc din liga 3–a, un public local nesatisfăcut și multe altele, dar m-am înhămat cu toate aceste condiții la muncă. Ne-am dorit să fim în primele patru clasate la finalul turului ca obiectiv, dar suntem pe locul unu. Iernăm în postura de campioni de toamnă, la 3 puncte distanță de următorul adversar și puteam să fim la 6 puncte după aspectul jocului direct. Bucuria cea mare este că am format un grup unit și sunt mândru că antrenez  niște băieti deosebiți care au dat totul pe teren la fiecare meci”, a declarat antrenorul Gabriel Cotoară, ajutat pe banca tehnică de Tudor Stan și Romeo Arinar.

CS Ocna Mureș, campioana județului, una pe deplin meritată, chiar dacă prima poziție a fost una nescontată în startul sezonului, vrea să continue pe linia ascendentă, să se mențină în frunte și la finele sezonului, pentru a reprezenta Alba la barajul pentru promovare, deși lupta se anunță extrem de încinsă.

Returul va fi unul de foc, cu deplasări dificile, în care încercăm să luăm maximum. Obiectivul este o clasare pe locurile 1-4 și formarea unei echipe pentru sezonul următor, care să promoveze în Liga a 3-a, dar dacă rezultatele vor fi de partea noastră, vom încerca acest lucru încă din acest an. Vreau să mulțumesc publicului ocnamureșan care ne-a susținut pe aproape tot parcursul turului, chiar formându-se o galerie la ultimele două etape, datorită rezultatelor pozitive, dar și oamenilor care sunt alături de echipă, primarului Silviu Vințeler, viceprimarului Paul Podariu, Consiliului local și conducerii CS Ocna Mureș. Sărbători fericite tuturor și hai «Soda dragă»”, a mai transmis Gabriel Cotoară, “principalul” în vârstă de 33 de ani ce visează să realizeze minunea și să readucă CS Ocna Mureș, o echipă de tradiție a fotbalului ardelean, pe a treia scenă fotbalistică.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSC Ghiroda și Giarmata Vii – CSM Unirea Alba Iulia 0-3 (0-1) | Succes concludent al „alb-negrilor”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSC Ghiroda și Giarmata Vii – CSM Unirea Alba Iulia 0-3 (0-1) | Succes concludent al „alb-negrilor” în partida de verificare CSM Unirea Alba Iulia a câștigat de o manieră categorică disputa amicală din deplasare cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, scor 3-0 (1-0), goluri marcate de Indrei, Voinea și R. Nistor. O nouă prestație […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea