Acțiunea „Foc de artificii”, în Alba: Polițiștii din Sebeș au confiscat peste 2.600 de obiecte cu conținut pirotehnic
Acțiunea „Foc de artificii”, în Alba: Polițiștii din Sebeș au confiscat peste 2.600 de obiecte cu conținut pirotehnic
Polițiștii din Sebeș au confiscat peste 2.600 de articole pirotehnice de la un bărbat care le oferea spre vânzare, pe stradă. Acesta s-a ales cu dosar penal.
În seara zilei de 16 decembrie 2019, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș l-au depistat pe un bărbat de 31 de ani, din Sebeș, în timp ce oferea, spre vânzare, pe o stradă din zona centrală a municipiului Sebeș, articole pirotehnice.
Cu ocazia controlului, polițiștii au găsit 2.680 de petarde și pocnitori. Articolele pirotehnice au fost ridicate in vederea confiscării, iar față de bărbat a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice.
Reamintim:
Articolele pirotehnice de tip petardă, încadrate în categoria P1, apărute pe piața românească, nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, utilizarea acestora fiind permisă în cazuri deosebite, de persoanele aflate în pericol, pentru a îndepărta animalele agresive sau sălbatice, de către fermieri sau de alte categorii profesionale ce utilizează astfel de articole pirotehnice în scop tehnic.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024 la Alba Iulia: Ateliere creative pentru cei mici la Muzeul Unirii
VIDEO | Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024 la Alba Iulia: Ateliere creative pentru cei mici la Muzeul Unirii Noaptea Cercetătorilor Europeni se organiează anul acesta în 400 de orașe din 25 de țări europene, printre care și Alba Iulia. Vineri, 27 septembrie 2024, participanții la eveniment se pot bucura de lumea fascinantă a științei prin experimente […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 septembrie: Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, prorocit că va fi mare înaintea Domnului, întrecându-i pe toţii sfinţii cu mărimea darului lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
-
Economieacum 3 zile
Hotel de 4 stele din Alba Iulia angajează personal pentru postul de Recepționer: Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
25 septembrie: Ziua Dăruirii. A dărui din inimă înseamnă a contribui la o activitate nobilă, valoroasă