Dosarul STP Alba: Mircea Hava, audiat trei ore la DNA Alba Iulia
El a fost chemat să dea lămuriri despre contractul cu STP Alba şi subvenţiile acordate pensionarilor
Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a fost audiat ieri la DNA Alba Iulia timp de peste trei ore, în prezenţa avocatului Iulian Gâlcă. El a fost chemat să dea lămuriri în calitate de învinuit asupra modului cum s-a făcut prelungirea contractului cu STP Alba Iulia pentru transportul public local şi cum s-au acordat subvenţiile pentru pensionarii din municipiu care circulă cu autobuzele STP. „Am dat această declaraţie pentru a lămuri nişte aspecte. Dânşii vor analiza şi vor decide în consecinţă. Am venit în calitate de ce te cheamă aici, învinuit. O să vedem ce vor face după ce am dat această declaraţie. Mi-am făcut datoria, dânşii îşi vor face acum datoria. Am fost întrebat despre transportul public, care înseamnă trasee şi subvenţii“, a declarat primarul Mircea Hava, ieri, la ieşirea de la audieri. Edilul a spus că din punctul său de vedere „totul s-a făcut legal” şi „nu există niciun prejudiciu”.
Practic, suspiciunile se referă la felul cum primăria a făcut în perioada 2008 – 2009 deconturile pentru pensionarii din Alba Iulia care beneficiază de gratuitate pentru transportul public local, în condiţiile în care nu a existat un regulament în acest sens. Decontarea sumelor se făcea doar pe baza tabelelor furnizate de Casa Judeţeană de Pensii. Tocmai neadoptarea unui astfel de regulament i-a adus lui Hava acuzaţia de neglijenţă în serviciu.
În dosarul STP sunt învinuite 11 persoane, opt din cadrul Primăriei Alba Iulia şi trei de la STP. Miercuri dimineaţă a fost audiat, mai bine de patru ore, şi Oliviu Gaşpar, şef al Serviciului Transporturi din cadrul primăriei. Pentru a da lămuriri, în zilele următoare vor merge la sediul DNA Alba Iulia şi viceprimarii Ioan Bogăţan şi Voicu Paul, tot în calitate de învinuiţi, dar şi secretarul Primăriei Alba Iulia, Marcel Jeler şi directorul Serviciului Economic, Teofila Ţâr. De asemenea, directorul Societăţii de Transport Public (STP) Alba Iulia, Stelian Nicola, va fi audiat de procurori. Plângerea pare să fi fost formulată de reprezentanţii unei societăţi de transport local concurente din judeţ care şi-ar dori să participe la licitaţia pentru atribuirea transportului public local în arealul AIDA. Licitaţia urmează să aibă loc în 19 martie, dată până la care se pot depune oferte.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Salariaţii din administraţia publică cer creșterea numărului de angajați pentru reducerea sarcinilor: Sectorul bugetar nu ar fi supradimensionat
Salariaţii din administraţia publică cer creșterea numărului de angajați pentru reducerea sarcinilor: Sectorul bugetar nu ar fi supradimensionat Salariaţii din administraţia publică reclamă „campania agresivă şi lipsită de fundament care promovează ideea că sectorul bugetar din România este supradimensionat” şi cer „creşterea numărului de angajaţi, pentru reducerea sarcinilor” Citește și: Taxe, salarii și pensii din […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan