Liga a 4-a: Performanța Ighiu și CIL Blaj, victorii nete în fața fanilor!
Performanța Ighiu și CIL Blaj au reușit victorii nete în fața propriilor suporteri în etapa a 12-a a Ligii a 4-a.
Performanța Ighiu – Olimpia Aiud 3-0 (3-0)
Marcatori: D. Dup (14), S. Turuș (20), H. Marian (43).
La Ighiu, oaspeții au aliniat o formulă cu 9 juniori, în condițiile în care au absentat, din diverse motive Bălan, Ilea, Ad. Drăgoi, B. Moldovan – suspedați, I. Sas, Ghirca, D. Vlad, Bodogae, Nicoară, Bucșa și Fodor. Olimpicii au plătit tribut acestor lipsuri importante din efectiv, iar noul cuplu de antrenori a debutat cu stângul, soarta punctelor fiind tranșată în prima repriză când amfitrionii au punctat de trei ori provocând Olimpiei al treilea insucces consecutiv.
CIL Blaj – Viitorul Vama Seacă 5-2 (2-1)
După finalul jocului, R. Andone (Viitorul Vama Seacă) a fost eliminat pentru că l-a stropit cu apă pe asistent, ulterior primind cartonaș roșu și Augustin Damian – oficialul gazdelor, pentru că a intervenit în evenimentul iscat.
Victorie concludentă a echipei din “Mica Romă”, gazdele impunându-se fără probleme împotriva unui adversar aflat în criză, cu a 5-a înfrângere consecutivă. Grație celor trei puncte blăjenii au urcat până pe poziția a 8-a.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, campioana sezonului regular, are 4 reprezentanți în echipa sezonului 2024/2025 | Vezi laureații echipei din „Mica Romă”
Volei Alba Blaj, campioana sezonului regular, are 4 reprezentanți în echipa sezonului 2024/2025, adică jumătate dintre nominalizările făcute de FRV| Vezi laureații echipei din „Mica Romă” Echipa din „Mica Romă” susține, joi, și vineri, în „Alba Blaj” Arena, la ora 18.00, jocurile cu CSM Târgoviște, contând pentru sferturile de finală ale Diviziei A1. În formula […]