Program modificat pentru Volei Alba Blaj în perspectiva debutului în Champions League | În Divizia A1, trei deplasări consecutive pentru echipa din “Mica Romă”
Cu patru victorii din tot atâtea meciuri în Divizia A1, maximum de puncte și un singur set pierdut, Volei Alba Blaj va avea în această lună două partide în grupele Champions League, nivel la care evoluează pentru a 4-a oară.
Astfel, formația condusă de Darko Zakoc va debuta în grupa D marți, 19 noiembrie, ora 20.00, în deplasarea din Franța, cu Nantes VF, vicecampioana Franței, contracandidata la locul secund în grupă. Singurul meci din Champions League al anului pe teren propriu este prevăzut miercuri, 27 noiembrie, la Tg. Mureș, ora 17.00, adversar fiind Imoco Conegliano – vicecampioana Europei și deținătoarea titlului în Italia.
Pentru a pregăti cât mai bine revenirea în cea mai importantă competiție dedicată cluburilor de pe “Bătrânul Continent”, programul echipei din “Mica Romă” în primul eșalon a suferit modificări.
Astfel deținătoarea eventului la nivel național va susține trei jocuri consecutive în deplasare, după cum urmează: *sâmbătă, 9 noiembrie, cu Rapid București, de la ora 13.00 (etapa a 6-a); *duminică, 17 noiembrie, cu FC Voluntari, la ora 11.00 (inversându-se ordinea jocurilor stabilite la tragerea la sorți) – etapa a 7-a; *duminică, 24 noiembrie, cu Dinamo București, derby-ul contând pentru etapa a 8-a.
Și după aceste trei confruntări, Volei Alba Blaj are în program condensat, în condițiile în care se va duela cu Știința Bacău (acasă, 30 noiembrie) și la Târgoviște (7 decembrie), tocmai pretendentele la locurile fruntașe, meciuri ce preced un alt joc european, cel de la Budapesta, din 19 decembrie, cu Vasas Óbuda, a treia întâlnire a anului în grupele Champions League.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, campioana sezonului regular, are 4 reprezentanți în echipa sezonului 2024/2025 | Vezi laureații echipei din „Mica Romă”
Volei Alba Blaj, campioana sezonului regular, are 4 reprezentanți în echipa sezonului 2024/2025, adică jumătate dintre nominalizările făcute de FRV| Vezi laureații echipei din „Mica Romă” Echipa din „Mica Romă” susține, joi, și vineri, în „Alba Blaj” Arena, la ora 18.00, jocurile cu CSM Târgoviște, contând pentru sferturile de finală ale Diviziei A1. În formula […]