Rămâi conectat

Sport

Sâmbătă, sub Drăgana, Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița | “Roș-albaștrii” caută evadarea din subsol

Dan HENEGAR

Publicat

în

Dispută interesantă sub Drăgana sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 14.00, între Metalurgistul Cugir și Gloria Bistrița, două echipe în formă în ultimele runde, care însă se remarcă și prin puținătatea golurilor marcate (9 – gazdele, 10 – oaspeții).

“Roș-albaștrii” conduși de antrenorul jucător Lucian Itu au bifat 4 jocuri fără a cunoaște gustul eșecului, acumulând șase puncte, răstimp în care au realizat și primul succes în fața fanilor. Însă amfitrionii nu sunt liniștiți întrucât se clasează pe locul al 13-lea, cu 11 puncte, în zona pozițiilor retrogradabile, asta într-o serie extrem de echilibrată, în care pe distanța a 4 puncte sunt înșirate 9 echipe, cele clasate pe locurile 5-11!

Să adăugăm faptul că și bistrițenii (locul șase, cu 15 puncte) au strâns trei întâlniri fără a cunoaște gustul înfrângerii, în ultimul meci învingând acasă pe Fotbal Comuna Recea, scor 1-0, provocând viceliderului întâiul eșec stagional.

În distribuția vizitatorilor, pe lângă Stoianof și Vărărean, foșii echipieri ai gazdelor, sunt jucători experimentați precum portarul Albuț, fundașul Lorincz, mijlocașul Nalați și atacantul Curtuiuș


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Volei Alba Blaj, campioana sezonului regular, are 4 reprezentanți în echipa sezonului 2024/2025 | Vezi laureații echipei din „Mica Romă”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, campioana sezonului regular, are 4 reprezentanți în echipa sezonului 2024/2025, adică jumătate dintre nominalizările făcute de FRV| Vezi laureații echipei din „Mica Romă” Echipa din „Mica Romă” susține, joi, și vineri, în „Alba Blaj” Arena, la ora 18.00, jocurile cu CSM Târgoviște, contând pentru sferturile de finală ale Diviziei A1. În formula […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea