Asociația ,,Raul Cosmin pentru persoane cu dizabilități” invită voluntarii la Ateliere creative gratuite pentru adulți
Începând cu data de 14 noiembrie, a.c, în fiecare joi, între orele 15.00 -18.00, Asociația ,,Raul Cosmin pentru persoane cu dizabilități” v-a desfășura așa cum se practică de 5 ani, ateliere creative gratuite pentru adulții cu dizabilități.
Potrivit președintei asociației, Rodica Cristina Catrinescu, organizația a fost atestată ca și întreprindere socială în cadrul căreia vor fi angajate persoane cu Autism sindromul ,,Down” sau alte dizabilități iar obiectul de activitate este artizanatul.
,,Am fi bucuroși dacă a-ți veni în ajutorul nostru cu idei de obiecte pe care să le creăm în cadrul atelierelor și care v-ar plăcea să le aveți de Crăciun în casele d-vostră. În cadrul atelierelor și chiar a întreprinderii pot participa ca și voluntari ori ce persoană care dorește să ne ajute în realizarea de obiecte și să ne fie partener în acest proiect”, a precizat Rodica Catrinescu .
Astfel, orice persoană creativă care dorește să-și pună îndemânarea la această încercare este aștptată în fiecare joi începând din luna noiembrie și până pe 12 decembrie (între orele 15.oo -18.00) la sediul asociației din Alba Iulia -str.Iașilor nr. 99.
Obiectele astfel realizate vor fi valorificate în preajma Crăciunului, pentru a asigura salariile personalului angajat cu dezabilități.
Participarea tuturor persoanelor la acest proiect este sub formă de voluntariat. De menționat că atelierul va fi coordonat de psiholog Daniel Vișan și președinta asociației, Rodica Cristina Catrinescu. Înscrierile se fac la tel. 0766.669.332.
(C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
10-11 mai 2024: Campanie de sterilizare GRATUITĂ a câinilor la Cugir. Cum se fac programări
10-11 mai 2024: Campanie de sterilizare GRATUITĂ a câinilor la Cugir. Cum se fac programări Primăria orașului Cugir organizează în zilele de 10 și 11 mai o campanie de sterilizare gratuită a câinilor de pe raza localității. Citește și: Primăria Cugir concesionează Serviciul Public de gestionare a câinilor fără stăpân: Licitația de peste jumătate de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Curier Județeanacum 3 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Superstiții, obiceiuri și tradiții în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare – credincioșii se pregătesc să primească lumina Învierii