Autostrada A1 Lugoj-Deva, avariată pe lotul 3, deși nici nu a fost deschisă circulației rutiere
Autostrada A1 Lugoj-Deva este deja avariată pe lotul 3, în condițiile în care nici nu a fost deschisă circulației rutiere. O fisură lungă de 15 metri, dar și ate 60 de neconformități au fost găsite de către CNAIR.
România este repetentă la capitolul infrastructură la 30 de ani de la Revoluție și nici nu vrea să facă pași înainte. Ultima dovadă este cee ace s-a întâplat pe cel mai nou lot de autostrada. O parte a lotului 3 al Autostrăzii Lugoj Deva este deja avariat, deși încă nu a fost deschis circulației.
De data aceasta problema este la Km 57+100. O fisură pe o lungime de 15 m. În condițiile în care nu a trecut nici o mașină, darmite sute de autoturisme, tiruri și camioane de mare tonaj.
Fisura începe pe drum și se termină jos, pe drumul tehnologic. Asta înseamnă că a fugit terasamentul cu totul. Dacă erau mașini, cum visa Răzvan Cuc, pica șoseaua cu mașini cu tot.
Cei de la CNAIR au executat garanţia constructorului înainte de a fi pronunţată decizia Tribunalului Bucureşti prin care se suspenda executarea garanţiei.
Mai mult, CNAIR va putea demara, în regie proprie, lucrările de decolmatare a şanţurilor și de montare a gardurilor, în vederea deschiderii circulației.
Totuși, vor fi necesare lucrări suplimentare pentru ca autostrada să fie deschisă traficului în condiții de siguranță. În paralel, se va face o expertiză cu un expert independent asupra calităţii acestui lot de autostradă. Apoi, se va stabili ce lucrări de reparaţii se impun şi cine le va executa mai exact.
Sunt probleme grave de execuţie, utilizarea de pământ vegetal la terasament, infiltraţii de apă în corpul autostrăzii, fisuri până la terasament. Cele 21 de carote luate pentru fiecare kilometru nou de autostradă, 19 au fost cu probleme.
Tribunalul București a admis deja cererea constructorilor spanioli de blocare a executării garanţiei de către CNAIR. „Admite cererea de chemare în judecată. Suspendă dreptul pârâtei de a cere plata în temeiul Scrisorii de garanţie de bună execuţie nr. K048074/k048184/830, până la soluţionarea cererii de arbitrare înregistrate sub nr. 114/5.09.2019 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României”, se arată în decizia instanței.
Spaniolii iniţiaseră acest demers în instanţă după ce le-a fost reziliat contractul pentru lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, afirmase că lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva va fi preluat de către CNAIR şi va fi deschis circulaţiei la sfârşitul lunii septembrie. Directorul general al CNAIR, Sorin Scarlat, a precizat că pe acest lot de autostradă au fost identificate 60 de neconformităţi, fapt care ar putea constitui un record.
sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii 2024: Milioane de români vor primi mai mulți bani. Măsura inclusă în PNRR care va crește conturile din Pilonul II
Pensii 2024: Milioane de români vor primi mai mulți bani. Măsura inclusă în PNRR care va crește conturile din Pilonul II Pilonul II, beneficiează de la începutul lunii martie, de o măsură inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență și reglementată de Uniunea Europeană. Este vorba desre o majorare semificativă a fondurilor în conturile […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 18 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale