Rămâi conectat

Actualitate

10.000 de jandarmi ar putea deveni peste noapte polițiști!

Unirea Ziarul

Publicat

în

10.000 de jandarmi ar putea deveni peste noapte polițiști!

10.000 de jandarmi ar putea fi transferați la Poliția Română. Este o soluție discutată la nivelul Ministerului de Interne, pentru a întări siguranța în stradă. Varianta este inițiată și puternic susținută de sindicate, care se plâng că deficitul de personal poate fi acoperit mai ușor cu un transfer între angajații ministerului.S

indicatul Național al Polițiștilor – organizație cu peste 40.000 de membri – susține că jandarmii ar trebui să ajungă prima dată la posturile de poliție de la sate, pentru a-i ajuta pe agenți să facă față deficitului de personal.

Acum, la țară, la Poliția are program de alimentară.

Agenții din Bărcănești județul Ialomița încep treaba la 8 și o încheie la 16. Dincolo de orarul stabilit, cei patru mii de cetățeni ai comunei n-au polițist de veghe.

Într-o localitate învecinată, aceeași problemă.

„Dacă vorbim despre mediul rural avem un deficit de pest 10.00 de oameni. Jandarmii sunt specialisti in prdine publica, in mediul rural avem ordine publica, ei dorind sa vina catre politie putem sa facem acest transfer”, spune Dumitru Coarnă – lider de sindicat SNPPC.

Vizate să fie preluate de Poliția Română sunt cele 8 structuri mobile de jandarmi, existente acum la nivel regional. Sunt cel mai bine echipați și pregătiți oameni din Jandarmeria Română. Ei sunt frecvent chemați la misiunile de prindere a infractorilor periculosi.

„(Ar mai rămâne jandarmi dacă îi luați la poliție? )Sigur că da, cum să nu rămână. Sunt calcule făcute, nu există o problemă. Să facem un transfer și să punem în dificultate Jandarmeria”, spune Dumitru Coarnă, lider de sindicat SNPPC.

Surse din Ministerul de Interne susțin că o astfel de măsură ar face ca Jandarmeria să piardă aproape jumătate din personal, ceea ce ar face imposibilă desfășurarea misiunilor proprii.

sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CISEROM Sebeș solicită facilități fiscale pentru depășirea dificultăților economice din industria textilă: Scrisoare deschisă către Primul Ministru

Ziarul Unirea

Publicat

în

CISEROM Sebeș solicită facilități fiscale pentru depășirea dificultăților economice din industria textilă: Scrisoare deschisă către Primul Ministru CISEROM se alătură demersului Braiconf și solicită facilități fiscale pentru depășirea dificultăților economice din industria textilă, printr-o scrisoare deschisă către Primul Ministru al României. CISEROM SA este un producător de tradiție în industria textilă din România, cu o […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea