Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Actualitate

Șoferii vor putea să își aleagă perioada când vor avea permisul de conducere suspendat

Unirea Ziarul

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Șoferul căruia i s-a suspendat provizoriu permisul auto ar putea să-şi aleagă perioada suspendării în termen de un an de la data săvârşirii faptei – proiect adoptat de Senat

Un proiect de lege inițiat de un deputat ALDE a fost adoptat de Senat și urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților. Noul proiect îi privește pe șoferii cărora le-a fost suspendat temporar permisul de conducere. Conducătorul auto căruia i s-a suspendat provizoriu permisul auto ar putea să-şi aleagă perioada suspendării în termen de un an de la data săvârşirii faptei contravenţionale, conform unei iniţiative legislative depuse la Parlament de deputaţii ALDE Ştefan-Alexandru Băişanu şi Adrian Mocanu.

Potrivit propunerii legislative privind suspendarea permisului auto, „în cazul suspendării provizorie a permisului auto, conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o”.

De asemenea, proiectul prevede că vor fi exceptaţi cei care au săvârşit „fapte deosebit de grave, care prezintă un pericol social, fiind săvârşite cu vinovăţie şi care sunt prezentate de legea penală şi sunt prezentate de aceasta – infracţiuni”.

Conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o, într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârşirii acelei fapte, mai prevede proiectul.

„Prevederile prezentei iniţiative vin în ajutorul şoferilor profesionişti şi nu numai, care se aleg cu suspendarea permisului de conducere, iar, pentru o încălcare minoră a unei reguli de circulaţie, nu mai pot lucra şi rămân „fără pâine”. Sunt de părere că la nivel naţional avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale şoferilor”, susţine deputatul Ştefan-Alexandru Băişanu în expunerea de motive, potrivit Agerpres.

Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat și urmează acum să fie dezbătut în Camera Deputaților. Termenul de adoptare tacită a proiectului s-a împlinit chiar în prima săptpămână de reluare a activității parlamentare, iar senatorii din comisia de specialitate nu și-au făcut timp pentru a întocmi un raport pentru votul din plenul Senatului, așa că inițiativa a fost adoptată fără dezbatere.

sursa: evz.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Autoritățile au dezvăluit topul celor mai populare nume de băieți și fete din 2023 în SUA: Impactul TikTok asupra alegerilor părinților

Bogdan Ilea

Publicat

în

Autoritățile au dezvăluit topul celor mai populare nume de băieți și fete din 2023 în SUA: Impactul TikTok asupra alegerilor părinților Lista cu cele mai folosite nume din anul 2023, atât pentru băieți și fete, a fost publicată de către Administrația de Securitate Socială din SUA. Un nume nou a intrat pe lista de anul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea