Rămâi conectat

Actualitate

#10 PENTRU SIGURANȚĂ: Campanie de acțiuni informativ–preventive planificate a se desfășura în peste 50 de unități de învățământ din județul Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

Polițiștii, jandarmii, pompierii, specialiștii A.N.I.T.P. și A.N.A., sprijiniți de Instituția Prefectului – Județul Alba și de Inspectoratul Școlar Județean s-au reunit în cadrul unei campanii care are ca scop creșterea siguranței elevilor. #10 PENTRU SIGURANȚĂ va fi lansată duminică, 8 septembrie. Mesajul campaniei va ajunge în peste 50 de unități de învățământ.

În pragul noului an școlar, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, alături de Inspectoratul Județean de Jandarmi „Avram Iancu” Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” Alba, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Alba și al Inspectoratului Școlar Județean Alba, demarează campania de informare și prevenire #10 PENTRU SIGURANȚĂ.

Campania are ca scop creșterea gradului de informare al elevilor, părinților și profesorilor, în legătură cu riscurile infracționalității în unitățile de învățământ și zonele adiacente acestora.

Subiectele ce vor fi abordate sunt legate de pericolul consumului de droguri, al traficului de persoane, al violenței fizice și verbale dar vor fi discutate și teme referitoare la siguranța rutieră și mijloacele de protecție împotriva incendiilor și situațiilor de urgență.

Campania va fi lansată, duminică, 8 septembrie la Centrul Comercial Alba Mall din municipiul Alba Iulia, moment ce va fi urmat de o acțiune publică în zona Cetății Alba Carolina.

În perioada 9 – 20 septembrie 2019, specialiștii implicați în această campanie vor participa la 60 de acțiuni informativ – preventive planificate a se desfășura în peste 50 de unități de învățământ din județul Alba.
Siguranța copiilor este răspunderea noastră, a tuturor, părinți, cadre didactice și instituții abilitate să prevină delincvența juvenilă și să combată situațiile care ar putea contribui la victimizarea acestora!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CISEROM Sebeș solicită facilități fiscale pentru depășirea dificultăților economice din industria textilă: Scrisoare deschisă către Primul Ministru

Ziarul Unirea

Publicat

în

CISEROM Sebeș solicită facilități fiscale pentru depășirea dificultăților economice din industria textilă: Scrisoare deschisă către Primul Ministru CISEROM se alătură demersului Braiconf și solicită facilități fiscale pentru depășirea dificultăților economice din industria textilă, printr-o scrisoare deschisă către Primul Ministru al României. CISEROM SA este un producător de tradiție în industria textilă din România, cu o […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea