Albaiulienii vor face cunoștință cu noile companii de salubritate, RER Vest și Retim. Acțiuni premergătoare începerii programului de colectare a deșeurilor de la cetățeni
Albaiulienii vor face cunoștință cu noua companie de salubritate, RER Vest și Retim. Acțiuni premergătoare începerii programului de colectare a deșeurilor de la cetățeni
“Asocierea companiilor RER Vest şi Retim este noul operator de salubritate din Alba Iulia şi va colecta deşeurile cetăţenilor la standarde europene
Facem curăţenie în Alba!
În urma licitaţiilor organizate de autorităţile judeţene, asocierea companiilor RER Vest şi Retim este noul operator de salubritate în municipiul Alba Iulia.
După ce, de peste un deceniu, societatea asigură curăţenia şi colectarea deşeurilor în municipiul Oradea, dar şi în alte localităţi din Transilvania, RER Vest vrea acum ca, alături de cetăţenii şi autorităţile din judeţul Alba, să asigure şi aici un serviciu de salubrizare la nivel european.
Să ne prezentăm…
Acum, a venit şi momentul să ne cunoaştem. Conform legislaţiei în vigoare, toţi cetăţenii care locuiesc în Alba Iulia sunt obligaţi să încheie un contract de salubritate cu operatorul câştigător al licitaţiei, RER Vest, pentru colectarea şi transportul deşeurilor menajere şi reciclabile. Tarifele sunt cele stabilite în urma licitaţiei.
Conform contractului încheiat între RER Vest, Retim şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Salubris” Alba, deşeurile colectate de la cetăţeni trebuie transportate la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Galda de Jos, anume construit de Consiliul Judeţean Alba. Centrul nu este încă funcţional, deoarece procesul de desemnare a unui operator care să-l administreze nu s-a încheiat, astfel că RER Vest nu poate să înceapă efectiv colectarea deşeurilor de la cetăţeni. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne pregătim…
Venim în vizită
Chiar dacă nu poate să colecteze încă deşeurile locuitorilor din Alba Iulia, RER Vest este nevoită să demareze acţiunile necesare. Din această săptămână, reprezentanţii companiei vor merge din poartă în poartă, pentru a încheia noile contracte de salubrizare.
Toţi cetăţenii trebuie să ştie că, aşa cum se şi prevede în contracte, acestea vor intra în vigoare doar după ce Centrul de Management Integrat al Deşeurilor va fi funcţional. Asta înseamnă că RER Vest va demara colectarea deşeurilor după acest moment, ci şi că tot atunci va începe şi facturarea serviciului de salubritate.
Altfel spus, cetăţenii nu trebuie să se teamă că vor fi puşi la plată înainte ca utilajele RER Vest să le ridice deşeurile. În schimb, pot să fie siguri că, de îndată ce centrul va fi operaţional, utilajele de salubritate vor trece, prompt şi punctual, prin faţa casei lor!
Contăm pe colaborarea dvs., pentru a da strălucire comunităţii din care facem parte!”
sursa foto: rervest.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO FOTO: Sute de copii la Urban Playfield în Alba Iulia. Fotbal, baschet sau turn de escaladă, printre sporturile, oferite pentru distracția celor mici
VIDEO FOTO: Sute de copii la Urban Playfield în Alba Iulia. Fotbal, baschet sau turn de escaladă, printre sporturile, oferite pentru distracția celor mici Cetatea Alba Carolina s-a transformat într-un teren de joacă pentru primul weekend Urban Playfield, 18-19 mai! Alba Iulia este primul oraș din cele 10 din România prin care evenimentul urmează să […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 24 de secunde
19 mai 1919: A fost înființată organizația non guvernamentală „Salvați Copiii”