Căsătorie cu forța pentru o tânără din Sântimbru. Persoanele implicate, cercetate în stare de libertate
Persoanele care au răpit o tânără din Sântimbru, județul Alba şi au dus-o cu forţa în Timiş pentru a se căsători, sunt cercetate în stare de libertate.
Cele patru persoane, doi bărbaţi şi două femei, reţinute vineri după ce au răpit o tânără de 25 de ani din comuna Sântimbru, judeţul Alba, şi au transportat-o cu forţa în judeţul Timiş pentru a se căsători vor fi cercetate în stare de libertate, sub control judiciar.
Parchetul de pe lângă judecătoria Alba Iulia a decis să impună măsura controlului judiciar şi nu a propus arestarea preventivă a inculpaţilor. Una din condiţiile impuse prin controlul judiciar este aceea de a nu se apropia de tânăra din Alba.
Potrivit IPJ Alba, la data de 29 august 2019, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au luat măsura reţinerii faţă de 4 persoane (două femei şi doi bărbaţi), cu vârste cuprinse între 27 şi 77 de ani, toţi din Făget, judeţul Timiş, care sunt cercetate pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, a cărei victimă ar fi fost o tânără de 25 de ani, din comuna Sântimbru, judeţul Alba.
”În fapt, în seara zilei de 27 august, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către părinţii unei tinere de 25 de ani, din comuna Sântimbru, cu privire la faptul că, în dimineaţa aceleiaşi zile, fiica lor s-a întâlnit cu un tânăr, cu care anterior ar fi avut discuţii legate de o posibilă căsătorie şi, împotriva voinţei ei, ar fi fost dusă de acesta, cu un autoturism, în judeţul Timiş.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul, în vârstă de 29 de ani, i-ar fi propus tinerei să iasă într-un local public, pentru a servi masa şi, împotriva voinţei sale, ar fi dus-o în Recaş, judeţul Timiş, la o locuinţă a părinţilor săi. Se pare că tânărul s-ar fi manifestat violent şi i-ar fi luat telefonul fetei, împiedicând-o să ia legătura cu familia. Ulterior, tânăra a putut lua legătura cu familia şi a fost lăsată să plece din locuinţa familiei tânărului, fără a fi victima unei alte infracţiuni. Aceasta a fost găsită de poliţişti, pe raza municipiului Lugoj şi a fost redată familiei”, susţin reprezentanţii IPJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO Elevi de la „Colegiul Național Lucian Blaga” din Sebeș, vizită la Parlamentul European de la Bruxelles
Elevi de la „Colegiul Național Lucian Blaga” din Sebeș, vizită la Parlamentul European de la Bruxelles Săptămâna trecută, un grup de 13 elevi de la „Colegiul Național Lucian Blaga” din Sebeș, coordonați de doamnele profesoare Todor Cornelia si Crișan Monica au fost beneficiarii unei mobilități de grup la Charberoi și Bruxelles, Belgia, mobilitate finanțată de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 29 de minute
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului