Când va ajunge Lumina Sfânta la Alba Iulia: O delegație a Arhiepiscopiei o va prelua de la Aeroportul Internațional din Sibiu
Când va ajunge Lumina Sfânta la Alba Iulia: O delegație a Arhiepiscopiei o va prelua de la Aeroportul Internațional din Sibiu
O delegație a Arhiepiscopiei din Alba Iulia urmează să preia de la Aeroportul Internațional din Sibiu, sâmbătă, 4 mai, Lumina Sfântă care va fi adusă de la Ierusalim.
Și în acest an, credincioșii dreptslăvitori vor primi pâinea binecuvântată, numită în popor „paști”, la Catedrala Reîntregirii, sub turnul-clopotniță, în cadrul a trei intervale distincte de timp. „Paștile” vor fi distribuite în Sâmbăta Mare (4 mai), în intervalul orar 15.00-18.00, și în Duminica Sfintei Învieri (5 mai), între orele 03.00-03.30 și 10.00-12.00.

Citește și: Calendar ortodox MAI 2024: Sfintele Paști, Izvorul Tămăduirii și Sfinții Împărați Constantin și Elena, principalele sărbători religioase ale lunii
De asemenea, în Sfânta și Marea Sâmbătă (4 mai), la orele serii, o delegație a Arhiepiscopiei Alba Iuliei va fi prezentă pe Aeroportul Internațional din Sibiu, de unde va fi adusă Sfânta Lumină de la Ierusalim. Delegația Eparhiei noastre va ajunge la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia după ora 21.00, cu aproximativ două ore și jumătate înainte de Slujba Sfintei Învieri. Ca în fiecare an, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită, la Catedrala Reîntregirii, tuturor reprezentanților parohiilor și așezămintelor monahale din județele Alba și Mureș, respectiv de pe întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Alba Iuliei, se arată pe pagina de internet a Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige, transmite Patriarhia.
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.
Citește și: Preotul Ioan Sabău, arestat de câteva ori de comuniști, a creat la Vinerea obiceiul Păștenilor care dăinuie și în zilele noastre
După desfăşurarea slujbei, patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.
După rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.
Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg: Parcurs impecabil cu patru victorii consecutive
Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg: Parcurs impecabil cu patru victorii consecutive Laura Bogdan a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg, după un parcurs impecabil, cu patru victorii consecutive, transmite Federația Română de […]
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. IGHIU, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 07:00 – 13/11/2026 08:00 2. IGHIU, TELNA, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 […]
30 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
30 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 30 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
