Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO | Oaspeți de onoare la Sebeș: Ambasadorul Republicii Slovace și consulul general, întrevedere cu privire la dezvoltarea economică europeană, modele de bune practici și proiecte comune

Ziarul Unirea

Publicat

în

URS Construct

Oaspeți de onoare la Sebeș: Ambasadorul Republicii Slovace și consulul general, întrevedere cu privire la dezvoltarea economică europeană, modele de bune practici și proiecte comune

Primarul Municipiului Sebeș, domnul Dorin Nistor, a primit, vineri, 30 august 2019, vizita ambasadorului Republicii Slovace, excelența sa, domnul Karol Mistrik și a consulului general al Republicii Slovace, excelența sa, domnul Miroslav Iabloncsik.

Înalții oaspeți au fost invitați la Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm, unde a avut loc o scurtă întrevedere cu privire la dezvoltarea economică europeană, modele de bune practici și proiecte comune.

Va reamintim că Municipiul Sebeș are raporturi de cooperare internațională cu orașul Komarno din Slovacia, acordul de înfrătire dintre cele două orașe fiind semnat în anul 2005. Colaborările dintre comunităţile noastre s-au concretizat, în special, în schimburi culturale, vizite cu prilejul organizării evenimentului „Zilele Municipiului Sebeș” şi sărbătorile localităţilor înfrăţite.

Începând cu anul 2013, Municipiul Sebeş deruleazǎ un proiect comun cu Komárom, Komárno şi Kralupy nad Vltavou, din Cehia – “Tabăra Internaţională de Creaţie” aflată sub semnul identității culturale şi artistice a fiecărei țări participante.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | PROTEST în fiecare seară în fața Instituției Prefectului. 6 bărbați neînduplecați, în stradă de mai bine de trei săptămâni: ”Am sta până pleacă Guvernul acasă, dar mi-e că nu vor să plece”

Ziarul Unirea

Publicat

în

PROTEST în fiecare seară în fața Instituției Prefectului. 6 bărbați neînduplecați, în stradă de mai bine de trei săptămâni: ”Am sta până pleacă Guvernul acasă, dar mi-e că nu vor să plece” Un grup de șase persoane prostează seară de seară, în fața Instituției Prefectului județului Alba, de mai bine de trei săptămâni. Oamenii spun […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea