Investiție de peste 16 milioane lei pentru eficientizarea sistemului de iluminat public dintr-un oraș din județul Alba
Orașul Cugir a aprobat proiectul „Eficientizarea sistemului de iluminat public în Cugir”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Creşterea eficienţei energetice în clădirile rezidenţiale, clădiri publice şi sistemele de iluminat public, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari.
Potrivit primarului Adrian Teban, ivestiția propune un sistem inovativ pentru control și monitorizare de la distanță a sistemului de iluminat public, bazat pe tehnologie wireless. Beneficiile imediate constau în diminuarea costurilor implicate de iluminatul pubilc stradal. Sistemul permite controlul de la distanță a fiecarui corp de iluminat în parte. În funcție de cerinte, controlul poate fi extins de la nivel individual (stâlp de iluminat), la nivel de grup (străzi, cartiere etc.).
O aplicație software (rulând în navigatorul web sau pe smartphone) este folosită pentru a realiza acest control/monitorizare. Poliția, salvarea, pompierii sau alte servicii publice pot fi autorizate de către client să preia controlul iluminatului în anumite zone în caz că acest lucru este necesar. Acest control total este realizat pe baza unui protocol securizat telecomandat. Sistemul permite accesul în timp real la informațiile dorite prin aplicația software.
Operatorul are un acces în timp real la datele legate de timpii de utilizare, energia consumată, starea actuală, etc. al fiecărui corp de iluminat în parte. Din punt de vedere logistic, sistemul permite o mai bună planificare a activitățiilor de întreținere asociate iluminatului public stradal. Sitemul este cuantificabil, permițând ușor acomodarea unor noi funcționalități deasupra celor existente. Ca exemplu, citirea altor parametrii ca temperatura, presiunea, intensitatea luminoasă a mediului înconjurător poate fi ușor acomodată odată ce soluția este deja implementată.
Din punct de vedere constructiv, functional, si tehnic, prin implementarea solutiei propuse Orasului Cugir si localitatea Vinerea vor beneficiat de avantaje imediate precum: Înnoirea retelei de iluminat (pentru urmatorii 10-15 ani);Scăderea cheltuielilor orașului prin definirea intervalelor orare de reducere de flux luminos; Reducerea luminozitatii cu 30-35% la lampile cu sodiu, nu este perceputa imediat de catre subiectul uman, dar aduce o economisire de pana la 70%; Reducerea costurilor de intretinere asociate iluminatului public;Cresterea sigurantei cetateanului in oras.
Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 16.421.385,34 lei (inclusiv TVA), din care valoare totală eligibilă 16.271.567,97 lei şi valoare totală neeligibilă de 149.817,37 lei.
Contribuția proprie în proiect de 475.248,73 lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, în cuantum de 149.817,37 lei, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 325.431,36 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului „Eficientizarea sistemului de iluminat public în UAT Cugir”.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cum a reușit un bărbat din Alba Iulia să cumpere în mod fraudulos, cu ajutorul unor complici, un imobil din Teiuș, scos la licitație: A fost reținut în urma unor percheziții domiciliare
Cum a reușit un bărbat din Alba Iulia să cumpere în mod fraudulos, cu ajutorul unor complici, un imobil din Teiuș, scos la licitație: A fost reținut în urma unor percheziții domiciliare Un bărbat din Alba Iulia a reușit să cumpere în mod fraudulos, cu ajutorul unor complici, un imobil din Teiuș, scos la licitație. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Schimbarea la Față – obiceiuri, traditii și superstiții. De ce e bine să priveşti CERUL în ziua de OBREJENIE şi ce înseamnă dacă vezi BERZE
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
8 august – Ziua Internaţională a Pisicii. Curiozități despre prietenii blănoși care ne bucură viața de peste 9.000 de ani
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
9 august – Ziua internațională a grădinilor zoologice și a parcurilor
-
Sportacum 3 zile
Miercuri, ora 17.30, în turul secund al Cupei României, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – CSM Deva
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
7 august – Sfânta Cuvioasă Teodora, prima româncă trecută în rândul sfinților
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea Schitului Poșaga, așezământul monahal din Munții Apuseni, singurul din Alba cu hramul ”Schimbarea la Față a Domnului”. Locul în care se află un izvor care ar avea puteri tămăduitoare