Bilanțul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, după minivacanța din zilele trecute. Sute de amenzi, permise reținute și dosare penale
În minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, din perioada 15-19 august, în județul Alba, conform informațiilor venite de la Inspectoratul de Poliție Județean Alba, nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranței publice. În tot acest interval de timp, polițiștii au acționat cu efective suplimentare, astfel încât cetățenii să se bucure în liniște de zilele libere.
În perioada 15 – 19 august 2019, 130 de poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigare a fraudelor, investigaţii criminale, transporturi şi arme, au acţionat zilnic, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică precum şi asigurarea unui trafic rutier în condiţii de siguranţă.
Au fost folosite, în medie, zilnic, 66 de autospeciale de poliţie şi s-a acţionat, alături de jandarmi, poliţiştii locali şi lucrători ISU, pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea unei prezenţe active, în locurile unde au fost organizate manifestări publice sau religioase precum şi în zonele turistice ale judeţului.
În această perioadă s-a intervenit la 220 de evenimente, din care 200 semnalate prin 112 şi au fost constatate 60 de infracţiuni, din care 13 la regimul rutier.
Totodată, poliţiştii au constatat 675 de abateri de natură contravenţională care au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 165.915 lei, din care 83 la Legea 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 578 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.
Au fost reţinute 18 permise, din care 5 pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de kilometri/oră.
Dintre sancţiunile aplicate ca urmare a încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 382 au fost aplicate pentru depăşirea limitei legale de viteză.
Pe perioada minivacanţei, în judeţul Alba, nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice și nici accidente rutiere soldate cu pierderi de vieți omenești.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Lucrările de amenajare a stadionului din Tiur au fost recepționate. Ce îmbunătățiri au fost aduse arenei din Blaj
Lucrările de amenajare a stadionului din Tiur au fost recepționate. Ce îmbunătățiri au fost aduse arenei din Blaj A fost efectuată recepția lucrărilor de amenajare a stadionului din Tiur, după ce a fost finalizată montarea gazonului și a sistemului de udare, a fost construită pista pentru instalarea băncilor de rezervă și a fost amenajat gardul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu
-
Economieacum 4 zile
Hotel de 4 stele din Alba Iulia angajează personal pentru postul de Recepționer: Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum o zi
27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
25 septembrie: Ziua Dăruirii. A dărui din inimă înseamnă a contribui la o activitate nobilă, valoroasă