Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Gata cu selfie-urile la volan! AMENZI pentru cei care sunt prinși cu telefonul în mână în timpul conducerii pe drumurile publice

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, va fi modificată de Guvern în următoarea ședință, cea de luni. Noile prevederi care vor fi introduse se referă la sancțiunile ce se vor aplica celor care folosesc în mod inadecvat telefonul mobil sau orice alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, cât timp se află la volan, în timpul mersului.

Astfel, potrivit notei de fundamentare, prin actul normativ se propune: „interzicerea, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, ţinerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video”.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

De asemenea, se reglementează sancţiunea „cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (aceeaşi ca la conducătorii de autovehicule) şi pentru conducătorii de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pentru săvârşirea contravenţiei ‘ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, a telefonului mobil, precum şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video”.

Totodată, se introduce „noua sancţiune de 6-8 puncte amendă (clasa a III-a) şi 4 puncte de penalizare, pentru săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a contravenţiei indicate”.

Proiectul de act normativ propune şi „un mecanism mai aspru de sancţionare, raportat la pericolul social al faptei, în situaţia în care utilizarea telefonului mobil, precum şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, în alte condiţii decât cele permise, se realizează concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor, în acest caz aplicându-se sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru conducătorii de autovehicule”.

sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Codul rutier 2024: Regula puțin cunoscută de către șoferii cu permis categoria B. Amenda este peste 10.000 lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Codul rutier 2024: Regula puțin cunoscută de către șoferii cu permis categoria B. Amenda este peste 10.000 lei Legislația rutieră devine tot mai riguroasă, iar Poliția Rutieră a început să monitorizeze mai atent comportamentul conducătorilor auto pe șosele, în special în perioadele cu trafic intens, cum ar fi sărbătorile. Un detaliu frecvent ignorat de șoferii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea